Alegerile parlamentare se desfășoară pentru prima dată după sistemul electoral mixt. Astfel, 50 de deputați vor fi aleși conform sistemului proporțional, iar alegătorii vor vota partidul sau blocul electoral din circumscripția națională. Restul 51 de deputați vor fi aleși potrivit sistemului electoral uninominal. Alegătorii vor vota candidatul sau candidata din circumscripția uninominală unde își au înregistrat domiciliul.
În cazul primilor 50 de deputați, mandatele se distribuie proporțional în baza numărului de voturi obținute de fiecare partid sau bloc electoral. Pragul electoral pentru un partid este de 6%, iar pentru un bloc electoral, 8%.
În cazul circumscripțiilor uninominale, candidatul/candidata cu cel mai mare număr de voturi dintr-o circumscripție va obține mandatul de deputat.
DIn cele 51 de circumscripții uninominale, în municipiul Chișinău sunt 11 circumscripții. Câte două circumscripții au revenit municipiului Bălți, UTA Găgăuzia și regiunii transnistrene. Trei circumscripții au fost repartizate pentru diasporă. În restul țării sunt 31 de circumscripții.
În circumscripții uninominale au fost înregistrați 321 de concurenți electorali, dintre care 57 de candidați la funcția de deputat sunt independenți, iar 264 reprezintă o formațiune politică.
Cei mai mulți candidați la funcția de deputat se atestă în circumscripțiile nr.50 la vest de Republica Moldova și nr.51, SUA și Canada. Cei mai puțini, 3 la număr, au fost înregistrați în circumscripția uninominală nr.4 or Rîșcani.
Lista completă a candidaților din circumsripțiile uninominale o puteți vedea aici.
În circumscripția națională candidează 15 formațiuni politice: Partidul Democrat din Moldova, blocul electoral ACUM, Partidul Comunișilor din Republica Moldova, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul ȘOR, Partidul Mișcarea Populară Antimafie, Partidul Nostru, Partidul Național Liberal, Partidul Voința Poporului, Partidul Regiunilor din Moldova, Partidul Democrația Acasă, Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда”, Partidul Patria, Partidul Verde Ecologist și Partidul Liberal.
În aceeași zi cu alegerile parlamentare va avea loc și un referendum republican consultativ. Cetățenii vor avea posbilitatea să răspundă la două întrebări: „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?” și „Sunteți pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile lor?”.
Pe teritoriul Republicii Moldova, alegătorii votează în baza buletinului de identitate, a buletinului de identitate provizoriu, legitimația de serviciu pentru militarii în termen, livretul eliberat de Centrul Serviciului Civil pentru persoanele care satisfac serviciul civil (de alternativă).
Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotarele țării vor vota în baza pașaportului cetățeanului Republicii Moldova, livretul de marinar. Moldovenilor de peste hotare nu le este permisă votarea în baza buletinului de identitate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!