/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

/VIDEO/ Final de campanie, pe muzică. Dorin Chirtoacă și-a început conferința de presă cu muzica Doinei Aldea Teodorovici

missing
21 februarie 2019, ora 20:02

Final de campanie pe ritmuri muzicale. Liberalul Dorin Chirtoacă și-a început discursul său dedicat bilanțului campaniei electorale pe fundal muzical. Acesta a vorbit în timp ce pe holurile PL răsună una din piesele Doinei Aldea Teodorovici. În fața presei, Chirtoacă nu s-a rușinat și a intonat un pic melodia.

DORIN CHIRTOACĂ, CANDIDAT PE LISTA PL: „Dacă mai dorește cineva să ni se alăture aici, mă rog, din sediu, din presă de oriunde. Avem totuși dictatură, ea trebuie dată jos, trebuie să ne unim cu toții forțele. Altă soluție nu este…”.

Ulterior, Chirtoacă, în discursul său, a spus că nu fuge după voturi și că în aceste alegeri vrea să pună o temelie stabilă a unirii.

DORIN CHIRTOACĂ, CANDIDAT PE LISTĂ PL: „Noi vrem o temelie sănătoasă a unirii. Noi vrem să punem o temelie a unirii astăzi, acum, la aceste alegeri și să construim unirea în următorii 10 ani. Și doar așa vom scăpa de sărăcie și problema acaparării statului și toate celelalte. Și vom ajunge la un stat de drept, vom ajunge la libertate, vom ajunge la prosperitate și toate ce-și doresc cetățenii Republicii Moldova”.

Și dacă și-a început discursul pe fundal de muzică, tot cu muzică și l-a încheiat.

DORIN CHIRTOACĂ, CANDIDAT PE LISTA PL: „Fugăriți o dată acest regim. Dezbăierați-vă de ei. V-au furat până nu se mai poate. A rămas să vă mai fure și sufletul. În rest au furat tot. Și au de gând să facă asta mai departe și să se acopere unul pe altul mai departe. Fugăriții și faceți în așa fel încât ca copii dumneavoastră să poată fugi fericiți prin câmpiile Moldovei”. 

Partidul Liberal s-a înscris în cursă electorală cu 30 de candidați pe lista de partid și 20 pe circumscripții uninominale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram