„Ei - cu stea în frunte, noi - nimeni”: Intervenție chirurgicală, amânată din cauza ședinței electorale a PD-ului

Întâlnirea electorală organizată, ieri, de Partidul Democrat la Spitalul raional Călărași a dat peste cap programul de lucru al medicilor. Pe lângă faptul că pacienții au fost nevoiți să stea să aștepte câteva ore bune pe hol, au fost anulate și amânate pentru o altă dată și unele intervenții chirurgicale. Cel puțin despre asta a ținut să ne povestească Margarita Baccelli, mama căreia trebuia să fie supusă unei intervenții chiar în ziua când democrații au venit în vizită.

Foto: Andrian Candu/fb

„Mămică mea, Cujba Alexandra, a avut programată o operație pentru luni la Spitalul Raional Călărași. I-au dat vizită la ora 14.00 luni la chirurg. După vizită, domnul doctor i-a zis că nu o poate face în cabinetul de proceduri, pentru că este mai complicată și este nevoie de internare.

Este o operație de înlăturare a unor ganglioni limfatici măriți pe spate. Și are trei, unul din care este mai mare. Sunt de părerea că ei trebuiau să facă investigațiile necesare înainte de a o chema în cabinetul de proceduri. Dar nu este asta.

Vizitând-o, medicul i-a spus mămicăi să vină marți și va fi operată. Eu, cum e normal, trebuie să-i fiu alaturi. Din păcate, nu sunt aproape, ci la Ialoveni. Am venit luni, marți și uite că și astăzi tot am mers.

Ieri, când eram deja la Călărași, mămica mă sună și imi zice că domnul doctor i-a spus că nu o poate opera pentru că au o ședință. A venit Candu și ei trebuie să meargă la adunare . Asta e! Ei - cu stea în frunte!! Noi- nimeni!”, ne-a spus Margarita Baccelli.

Contactat telefonic de reporterul UNIMEDIA, reprezentantul anticameră ne-a redirecționat către vice-directorul Spitalului raional Călărași, Ion Veveriță.

Auzind că subiectul ține de vizita democraților, Ion Veveriță a menționat că este într-o ședință și că va reveni mai târziu. Lucru care nu s-a mai întâmplat.

De menționat că înainte de a merge la spital, la întâlnirea cu alegătorii din Călărași, președintele parlamentului Andrian Candu a fost luat la rost de câțiva oamenii care i-au spus toate problemele pe care le au.


Pub