(video) Angajamentele PSRM-ului privind dezvoltarea culturii, științei și sportului

Partidul Socialiștilor din Moldova și-a prezentat astăzi, 19 februarie, angajamentele în domeniul culturii, științei și sportului.

„În ultimii ani, am văzut cum edificiile culturale degradează. Avem tot mai puține evenimente. În cee ce privește sportul, avem medalii, avem cu ce ne mândri, dar infrastructura sportivă lasă de dorit. Acolo unde sunt stadioane, vedem că sunt construite blocuri, acolo unde erau bazine, terenuri au rămas în paragină. Nu avem un bazin, stadion olimpic. Din păcate, guvernarea a decis să cedeze Stadionul Republican pentru ca să fie construită o ambasadă. Societatea noastră are nevoie de victorii, pentru ca cetățenii noștri să se mândrească”, a menționat Vasile Bolea.

„Propunem să existe o comandă de stat care a existat pe timpuri. Acele colective să cutreiere întreagă republică cu spectacole, concerte și expoziții. Cetățeanul nostru trebuie să cunoască și să viziteze aceste spectacole. Dacă omul nu vine și nu are posibilitate, atunci spectacolul trebuie să meargă la cetățean.

În ceea ce privește domeniul sportului, noi nu avem un fond care să suțină sportul. Accizele care vin de la alcool, tutun și jocuri de noroc ar putea contribui în acest sens”.


Pub