(video) „Ei mă sună, dar eu nu răspund”. Pașa Parfeni publică o înregistrare audio pentru a dovedi că nu i se permite să susțină un concert la Ialoveni

Interpretul Pașa Parfeni, unul dintre inițiatorii proiectului social „Dă-i la Vot”, care își propune să mobilizeze cetățenii să participe la vot, spune că li se pun bețe în roate pentru a putea organiza concerte, în special la Ialoveni. Acesta a publicat astăzi o scrisoare publică adresată ministrei degrevate Monica Babuc și a atașat un scurt video, ca dovadă.

Este vorba de o discuție telefonică dintre Pașa Parfeni și președintele raionului Ialoveni, Lilian Carmanu, despre organizarea concertului la Casa de Cultură Ialoveni.

„Dumnealui m-a ignorat de o mulțime de ori: după ce la telefon aude vocea mea îmi zice că la moment nu poate vorbi, mă redirecționează către anticameră, iar apoi nu mai raspunde la numărul respectiv. Astfel am fost nevoit să-l contactez de fiecare dată de pe numere diferite. Asta dureaza deja câteva săptămâni. Din puținele discuții pe care, totuși, le-am avut s-a dovedit a fi că orice zi solicitată de noi devenea indisponibilă peste noapte. Deși de la Casa de Cultură primisem informația că pentru datele respective nu sunt planificate evenimente”, a scris interpretul.

În timpul conversației, Carmanu a contactat o angajată în legătură cu acest subiect. Reproducem conversația mai jos:

Lilian Carmanu: Dna Ludmila, a sunat cineva acum? Angajata: Legat de chestia ceea? Lilian Carmanu: Da. Angajata: Da, iaca sună, dar eu nu răspund.

„Nu sunt sigur dacă Dl. Carmanu și secretara fac acest lucru de buna voie, sau sunt impuși de Dvs sau de altcineva. De ce, de exemplu, partidul “Șor” a avut posibilitatea să organizeze un concert electoral la Ialoveni, dar noi suntem restricționați? Această întrebare retorică, de fapt, ar putea reflecta adevăratele frici ale regimului. Însă oamenii urmează singuri să-și facă concluziile respective.

Casa de Cultură, totuși, nu este menită să servească doar în scopurile partidului de guvernare. Îmi este rușine de faptul că funcționarii acestei țări sunt nevoiți să procedeze împotriva bunului simț pentru interesele obscure ale unui grup restrâns de oameni. Mă întreb: oare poate fi că și Dvs sunteți prizonier al acestei situații? Oare e atât de greu să ieși din acest joc?”, a conchis Pașa Parfeni în postarea sa.


Pub