(video) După muncă și răsplată: Salarii duble pentru drumarii ce au muncit peste program la deszăpezirea străzilor capitalei

La solicitarea primarului interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, ca drumarii ce au lucrat peste program la deszăpezirea orașului când a fost emis Cod Galben de ninsori, să fie premiați, iată că angajații Direcției generale locativ-comunală și amenajare s-au ales pentru luna ianuarie cu salarii aproape duble.

Șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare, Ion Burdiumov, a declarat în cadrul ședinței operative a serviciilor săptămânale că personalul tehnic din cadrul ÎMPSL-urilor, pentru luna ianuarie au primit un salariu peste15 mii de lei.

„Săptămâna trecută am examinat tabelele de salarizare ale angajaților, atât din cadrul ÎMPSL-urilor, cât și a ÎMGFL-urilor. Pot să vă comunic că salariul acestora este dublu iar oamenii sunt mulțumiți. Pentru luna ianuarie au primit un salariu cuprins între 10 și 15 mii de lei, comparativ cu salariul anterior cuprins între 5-7 mii de lei”, a declarat Burdiumov.


Pub