Patru persoane, arestate. Comercializau droguri de tip PVP în Anenii Noi// VIDEO

Patru bărbați au fost reținuți în flagrant de polițiști și procurori în timp ce vindeau droguri de tip PVP în orașul Anenii Noi. Ulterior, cei patru au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Poliția Națională a percizat că PVP este un drog sintetic care are un preț mai accesibil față de aceeași heroina, însă acțiunea de distrugerea a organismului este mult mai rapidă.

Pentru o doză de PVP un consumator de droguri achita 300-400, de lei, pentru 1 gram de PVP – 800-1000 de lei.

Efectul consumării acestui tip de substanțe etnobotanice are un impact negativ asupra psihicului persoanei, provocând stări agresive, halucinații și creând dependența puternică.

În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală, au fost depistate și ridicate telefoane mobile, cartele SIM, droguri de tip PVP, utilaje artizanale de consumare a drogurilor și mijloace bănești obținute din activitățile tenebre.

Investigațiile continuă pentru stabilirea provenienței transnaționale a substanțelor etnobotanice și pentru destructurarea întregului grup criminal și împiedicarea introducerii acestora pe teritoriul Republicii Moldova.

Bănuiții riscă de la 7 până 15 ani de închisoare.

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu sprijinul ofiţerilor de Fulger.