Mii de dolari pentru o naștere la Miami
Externe 18 februarie 2019, 16:00 | 2285

Sunt gata să plătească până la 20 de mii de dolari pentru a aduce pe lume un copil în Statele Unite și pentru ca bebelușul lor să primească pașaport american. Este vorba despre mai multe rusoaice, care își cumpăra așa-numita „naștere la pachet”, ce include toate serviciile aferente. Afacerea este pusă la cale tot de cetățeni ruși, stabiliți de ceva timp peste Ocean.

Miami, statul american Florida. În acest paradis au venit și continuă să vină să nască mai multe femei din Rusia. Ele sunt gata să plătească mii de dolari pentru ca o agenție intermediară să le ofere servicii „all inclusive”. La dispoziția celor care scot banii din buzunar stau numai vorbitori de limbă rusă: doctori, asistenți medicali, agenți imobiliari, fotografi, juriști, chelneri, dar și localuri în care se gătește mâncare rusească. Un corespondent BBC a realizat un reportaj la acest subiect.

Chiar în preajma Turnurilor Trump din Miami, există cartiere întregi locuite de ruși, cu magazine, restaurante, agenții imobiliare și birouri care acordă asistență juridică. Toată lumea face bani pe seama celor care vor ca urmașii lor să vină pe lume în Statele Unite și să devină automat cetățeni americani. Printre avantaje este că aceștia vor putea călători fără vize în peste 170 de țări ale lumii și vor plăti pentru studii mai puțin decât un cetățean străin. Rușii știu că liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a declarat în octombrie 2018 că va anula acest drept, dar lucrurile au rămas neschimbate deocamdată.

Datele oficiale arată că în Statele Unite ale Americii se nasc anual 36 de mii de copii, ai căror părinți sunt străini.

Opinia ta contează. Comentează!