Newsweek: Belarus s-ar putea uni cu Rusia. Președintele Lukashenko: „Noi suntem pregătiți”
Președintele Belarusului, Alexander Lukashenko, a declarat că țara pe care o conduce este pregătită să se unească cu Rusia. Afirmația liderului de la Minsk provoacă temeri în privința extinderii puterii Moscovei, la granița cu Polonia și cu Lituania.
Alexander Lukashenko, care este președinte al fostei republici sovietice încă din 1994, a afirmat, vineri, că Belarus este pregătită să se unească cu Rusia, relatează The Moscow Times, citată de Newsweek.
Președintele Belarusului a făcut această afirmația la ultima dintre cele trei întrevederi bilaterale pe care le-a avut cu omologul său rus, Vladimir Putin. Până în prezent, nu au existat decât zvonuri referitoare la includerea Belarusului în componența Rusiei, sub supravegherea lui Putin.
„Ne-am putea uni mâine, nicio problemă (…) Dar voi – rușii și bielorușii – sunteți pregătiți pentru asta? Noi suntem pregătiți să ne unim și să consolidăm eforturile, statele și popoarele”, a precizat președintele Belarusului, Alexander Lukashenko, pentru agenția Interfax.
În acest context, Vladimir Putin a încercat să pună la îndoială conceptul de stat independent.
„Nu există statele complet independente în lume. Lumea modernă este o lume a interdependenței”, a declarat președintele rus. Potrivit Newsweek, liderul de la Moscova a făcut referire la Uniunea Europeană, pentru a-și susține argumentul.
„Acolo, Parlamentul European ia mai multe decizii pentru toate statele membre (ale Uniunii Europene) decât Sovietul Suprem al URSS pentru toate republicile sovietice. Nu este o dependență?”, s-a întrebat Putin. De asemenea, liderul rus a sugerat că prezența armatei Statelor Unite a subminat suveranitatea națională în Europa.
„Credeți că vreunul dintre statele europene vrea să existe rachete americane cu rază medie de acțiune în Europa? Nimeni nu vrea asta. Dar pur și simplu tac din gură. Unde este suveranitatea lor? Dar, aparent, sunt interesate de face parte dintr-o organizație în care au investit o parte din suveranitatea lor”, a spus Vladimir Putin.
Mandatul de președinte al lui Vladimir Putin se va încheia în 2024, iar actuala Constituție a Rusiei îi interzice să mai candideze încă o dată. Putin ar putea „fenta” actualele prevederi constituționale dacă s-ar crea o țară nouă, prin unirea cu Belarus, notează Newsweek.
DECLARAȚIE // „Bucureștiul e acum cel mai inimos prieten al Republicii Moldova, al Chișinăului. În primul rând, ne-a salvat de la criza energetică pe care am avut-o în anii precedenți”
Ce le poate propune Chișinăul companiilor internaționale pentru a deschide afaceri în R. Moldova? Vicepremierul Alaiba: Impozit pe venit avantajos, forță de muncă accesibilă sau acorduri cu UE, țările EFTA și Turcia
Premierul Dorin Recean, după trei licitaţii eșuate la AIC: „Gruparea criminală Șor” va fi dată afară din Aeroportul Internațional Chișinău