Mold-street: După alegerile parlamentare, prețul la gaze ar putea crește considerabil

Imediat după alegerile parlamentare, Republica Moldova se poate confrunta cu o creștere semnificativă a tarifelor la gazele naturale, care va provoca și o scumpire și a alor servicii, notează mold-street.com.

Foto: UNIMEDIA

De vină nu vor fi însă rezultatele scrutinului, ci politica tarifară din ultimii trei ani şi majorarea preţului de import.

Semnele unui astfel de scenariu sunt tot mai vizibile. De exemplu, prețul mediu de import al gazelor naturale pe parcursul anului 2018 s-a majorat cu circa o treime - de la 215,7 dolari pentru o mie de metri cubi în primul trimestru al anului, la 283,2 dolari pentru o mie de metri cubi în ultimul trimestru.

În acelaşi timp în calculul tarifului mediu pentru anul 2018 a fost inclus un preţ mediu de doar 178,5 dolari pentru o mie de metri cubi. Astfel doar în ultimul trimestru al anului trecut, când importul este de circa 400 de milioane de metri cubi (40% din consumul mediu anual) preţul de import a fost cu o sută de dolari mai mare decât cel inclus în tarif.

Potrivit sursei citate, doar aici s-a format o deviere financiară de circa 700 milioane lei, iar dacă mai luăm în calcul şi devierile din trimestrele precedente, apoi diferenţa este mult mai semnificativă şi poate fi recuperată doar din tarif. O estimare preliminară arată că ar putea fi necesară o ajustare cu 20% a tarifelor la gazele naturale.

Posibil că o parte din aceste devieri vor fi compensate din diferenţa dintre cursul mediu valutar inclus în tarif (17,68 lei pentru un dolar) şi cel real (circa 17 lei).

Dar mai există şi problema recuperării devierilor financiare negative de circa trei miliarde de lei acumulate de Moldovagaz în anii 2014-2015, din cauza neajustării la timp a tarifelor.

Mai mult citiți pe mold-street.com.


Pub