Ministerul Afacerilor Externe vine cu detalii, privind situația celor doi piloți moldoveni

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a venit cu noi detalii, privind situația celor doi piloți moldoveni Lionel Buruiană și Mihai Crihan.

Reprezentanții Ministerului susțin că au mers ieri, 15 februarie, la instituția medicală unde se aflau cei doi piloți.

„După mai multe ore de tratative cu agenții de securitate a unui ONG, oficialii moldoveni au obținut permisul de a discuta cu ei doar pentru 10 minute”, spun ei.

Totodată, Ministerul anunță că oficialii moldoveni au fost somați de agenții de pază și doar după mai multe ore de tratative cu conducerea ONG-ului respectiv, au obținut dreptul de a se vede cu conaționalii, respectând unele condiții înaintate nefondat, care contravin dreptului internațional și bunului simț – limitarea temelor de discuții. Un subiect interzis categoric a fost cel privind perioada de când conaționalii noștri se află în spitalul respectiv.

Semne mari te întrebare au trezit și verificările minuțioase făcute în privința identității persoanelor din delegația moldovenească, formată din reprezentanți ai MAEIE și diplomați acreditați din cadrul ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă. Lucru făcut de paznicii, care spuneau că execută aceste atribuții în numele unui ONG.

„Din cauza timpului extrem de scurt petrecut cu cei doi cetățeni moldoveni și a interzicerii abordării unor subiecte, delegația guvernamentală nu a avut posibilitatea să facă o evaluare detaliată a situației lor. Cadrul medical prezent în delegație, însă a putut constata că starea de sănătate a celor doi cetățeni permite transportarea lor imediată în Republica Moldova.

„În cadrul misiunii pe care delegația guvernamentală a avut-o la Moscova, finalizată cu această întâlnire de scurtă durată cu cei doi cetățeni moldoveni, constatăm o serie de situații care generează o îngrijorare profunda privind modul în care sunt deținuți și tratați conaționalii noștri, abordarea total netrasparentă și selectivă de colaborare a ONG-ului, care-i deține, cu reprezentanții diferitor instituții de stat din Republica Moldova. În special, ignorarea completă a adresărilor reprezentanților Guvernului, pe de o parte, și îndeplinirea tuturor doleanțelor privind accesul la cei doi piloți a unei persoane cu funcție publică dintr-o altă instituție de stat”, anunță MAEIE.

Toate cele constate de delegația guvernamentală vor fi puse la dispoziția instituțiilor de resort, care instrumentează cazul celor doi piloți, iar MAEIE, împreună cu alte instituții ale statului, va depune toate eforturile pentru ca cei doi cetățeni moldoveni să ajungă cât mai repede acasă, în condiții de deplina siguranță.

Amintim că, în noiembrie 2015, un elicopter de tip Mi-17, cu trei membri ai echipajului, toți moldoveni, transporta 18 militari afgani. La un moment dat, elicopterul a fost atacat. Piloții au fost nevoiți să aterizeze de urgență. Când au ajuns la sol unul dintre piloți a fost omorât de talibani, iar ceilalți doi au fost luați ostatici. Timp de doi ani, despre cei doi piloți răpiți în Afganistan nu s-a auzit nimic. Însă, recent, pe o rețea de socializare, au apărut primele imagini video în care bărbații descriu condițiile inumane în care sunt ținuți. Ei spun că de doi ani nu au mai văzut lumina zilei și implora să fie ajutați să ajungă acasă.

Mai multe detalii despre acest caz puteți citi aici.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.