SMURD: Doi copii, născuți prematur la Kiev, au fost transportați la Chișinău

Angajații Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare (SMURD) în comun cu neonatologii AVIASAN au efectuat transportarea la Chișinău  a doi copii în vârstă de trei luni, născuți prematur la Kiev. Bebelușii au preluați din spitalul ucrainean după ce starea de sănătate s-a ameliorat, iar medicii din țara vecină au fost de acord cu externarea acestora. Pe parcursul drumului aceștia au fost monitorizați strict de un echipaj mixt SMURD și AVIASAN.

„Starea copiilor este satisfăcătoare și stabilă”, a declarat Dumitru Carasic, șeful SMURD.

La venirea în Chișinău, copii au fost internați la Institutul Mamei și Copilului unde vor beneficia de ulterioarele îngrijiri.

Aceasta este prima operațiune mixtă de transportare a copiilor născuți prematur efectuată de echipajele SMURD și AVIASAN. Amintim că la începutul acestei săptămâni echipajul SMURD din Republica Moldova a mai avut o misiune importantă de aducere acasă a celor doi oameni răniți în accidentul din regiunea Vinița.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.