14:19:38 29.03.2024
Stiri

Blocul „ACUM”, contestație la CEC prin care cere EXCLUDEREA Partidului Democrat din alegeri

Partide/Comunicate 15.02.2019 11:19 Vizualizări1685 Autor: Ziarul National
Blocul „ACUM”, contestație la CEC prin care cere EXCLUDEREA Partidului Democrat din alegeri


Blocul electorat „ACUM” anunță că va depune o nouă contestație la Comisia Electorală Centrală (CEC) prin care va solicita excluderea Partidului Democrat din campania electorală.

Drept motive pentru solicitare constituie cazuri de „mituirea alegătorilor, folosirea resurselor administrative, nedeclararea banilor folosiți în campanie, obstrucționarea votului a tot mai mulți cetățeni”.

„Zilnic vedem cum o bună parte din funcționari de stat, secretari de stat, șefi de instituții, din banii publici, în timpul orelor de serviciu, cu automobilele de serviciu, merg în satele Republicii Moldova, cu Plahotniuc, Candu și Filip pentru a le povesti oamenilor cât de bine este să trăiești în Moldova. Chiar în această dimineață vom depune vreo 7 sesizări/contestații în raport cu aceste acțiuni ilegale. Tot astăzi vom depune o contestație în care vom cere excluderea PD din cursa electorală”, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, Sergiu Litvinenco, candidat „ACUM” în circumscripția națională.

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a adăugat la aceeași conferință că „cea mai mare pacoste în aceste alegeri o reprezintă dezinformarea, știrile false” și că „armate de trolii” au fost folosite în această campanie pentru a denigra opoziția și pentru a cânta osanale regimului, după modelul „inspirat direct din arsenalul de luptă al Kremlinului împotriva democrațiilor din Vest”.

Știam cu toții despre existența acestei fabrici de trolli. Acum știm și unde s-a cuibărit aceasta. Chiar în Guvern. Asta ne spune compania Facebook care a anulat 20 de pagini false și 168 de conturi false și care spune, în comunicatul său, că multe dintre aceste conturi erau administrate de angajați ai guvernului. Noi cu dvs. îi plătim pe angajații guvernului să elaboreze legi și politici care să ne facă viața bună, ei scornesc minciuni și le folosesc împotriva noastră. În aceste condiții, alegerile din Republica Moldova nu se deosebesc cu nimic de alegerile din Federația Rusă, de exemplu, care nu sunt recunoscute de comunitatea internațională”, a comparat Maia Sandu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md