‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 28 martie, 2024
19.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFranţa a stabilit un nou record la exporturile de vin şi alcool

Franţa a stabilit un nou record la exporturile de vin şi alcool

‹ adv ›
‹ adv ›

Franţa a stabilit anul trecut un nou record în materie de exporturi de vin şi alcool, cu o cifră de afaceri de 13,2 miliarde euro, în pofida unei scăderi globale a volumelor şi a reculului înregistrat de anumite pieţe sensibile precum China, informează AFP, citat de Agerpres.

Pe fondul incertitudinilor cu privire la Brexit, a riscurilor cu privire la posibilitatea introducerii de taxe pentru vinurile importate în SUA şi a negocierilor dificile cu privire la certificatele sanitare în China, „anul 2018 a fost un an plin de incertitudini politice pentru exportatori”, a explicat Antoine Leccia, preşedintele Federaţiei exportatorilor francezi de vinuri şi băuturi spirtoase (FEVS).

În volum, exporturile franceze de vinuri şi băuturi spirtoase au scăzut cu 2,7% anul trecut, vinurile non-efervescente înregistrând o scădere de aproape 10%, în principal din cauza unei recolte slabe de struguri în 2017, ca urmare a unor probleme climatice. Însă în termeni de valoare, exporturile franceze au continuat să crească cu 2,4% comparativ cu 2017, graţie coniacului.

Federaţia exportatorilor francezi de vinuri şi băuturi spirtoase (FEVS) a salutat ceea ce a numit „cel de al patrulea an consecutiv” de creştere a cifrei de afaceri globale, care a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 13 miliarde euro.

Principalele cinci pieţe rămân SUA (3,2 miliarde euro, +4,6%), Marea Britanie (1,3 miliarde euro, -0,6%), China (un miliard de euro, -14,4%), Singapore (901 milioane euro, +8,3%) şi Germania (878 milioane euro, +4%).

Vinurile de Bordeaux, lovite din plin de scăderea la jumătate a recoltei în 2017 şi de scăderea exporturilor de vinuri de origine controlată, au avut un an „complicat, chiar dificil” dar până la urmă s-au descurcat bine, afirmă Philippe Casteja, directorul general al grupului Borie-Manoux care posedă zece podgorii, printre care prestigioasele Saint-Emilion, Pomerol et Saint-Estephe. Potrivit acestuia, scăderile au afectat în special vinurile din segmentul inferior, în timp ce pentru marile vinuri preţul mediu a crescut.

‹ adv ›

Coniacul a realizat un an foarte bun în 2018 atât în termeni de volum cât şi de valoare, susţine preşedintele director general de la Courvoisier, Patrice Pinet. Cifra de afaceri a exporturilor s-a ridicat la 3,12 miliarde euro (+1,7%). Un număr de 90 milioane de sticle (+5%), au fost expediate spre SUA, prima piaţă mondială a coniacului.

În pofida acestor rezultate bune, întreaga filieră a vinului din Franţa este foarte îngrijorată de modul cum se va derula ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, subliniază Philippe Casteja.

Al doilea client pentru băuturile alcoolice franceze după SUA, Marea Britanie a importat în 2018 vinuri şi băuturi spirtoase din Franţa în valoare de 1,3 miliarde euro, potrivit Federaţiei exportatorilor francezi de vinuri şi băuturi spirtoase (FEVS). Dacă în termeni de valoare este vorba de o mică scădere de 0,6% datorată fluctuaţiilor livrei sterline, în termeni de volum scăderea înregistrată anul trecut a fost de 7,2% pentru vinuri şi de 23,7% pentru vânzările de coniac şi alte alcooluri fine.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii