Valentine’s Day: Când a fost sărbătorită Ziua Îndrăgostiţilor pentru prima dată

Ziua Îndrăgostiţilor a fost sărbătorită pentru prima dată în urmă cu peste 1.500 de ani. Pe 14 februarie, oamenii îşi arată afecţiunea şi îşi trimit felicitări, flori ori bomboane, alături de mesaje de dragoste.

Cine a fost Sfântul Valentin

În credinţa populară, Sfântul Valentin a fost un preot în Roma celui de-al treilea secol. Împăratul Claudiu II a interzis căsătoriile, pentru că, spunea el, bărbaţii căsătoriţi sunt soldaţi slabi, iar Valentin a nesocotit regula, despre care credea că este nedreaptă, şi a continuat să oficieze căsătorii în secret.

Când împăratul a aflat, preotul Valentin a fost închis şi condamnat la moarte. În închisoare, el s-a îndrăgostit de fiica temnicerului, iar când a fost dus să fie executat, pe 14 februarie, i-a trimis o scrisoare semnată „de la Valentinul tău”.

Primul Valentine’s Day, sarbătorit în anul 496

Romanii organizau un festival, numit Lupercalia, care avea loc la jumătatea lunii februarie, prin care sărbătoreau începutul primăverii. Se crede că între manifestările sărbătorii se număra şi alegerea de către băieţi a numelor de fete dintr-o cutie. Astfel, pe perioada festivalului, perechile formau cupluri şi, uneori, se căsătoreau.

Mai târziu, biserica a vrut să transforme festivalul într-o sărbătoare creştină şi a decis să se folosească de ea pentru a aminti de Sfântul Valentin.

Sursa: Digi24.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.