Image-Description
Un avocat din capitală, reținut de CNA; Ar fi cerut mită în valoare de 30 000 de euro de la un deținut
Social 14 februarie 2019, 12:00 | 1400

Un avocat din capitală a fost reţinut fiind bănuit de trafic de influenţă. Acesta ar fi cerut 28.000 de euro de la un condamnat pentru a-l elibera din detenţie înainte de termen.

Potrivit denunţătorului, avocatul susţinea că ar avea influenţă asupra administraţiei penitenciarelor, dar şi asupra unor magistraţi şi că-i poate influenţa să adopte o decizie favorabilă în privinţa deţinutului (condamnat pentru răpire de persoane şi omor).

Avocatul ar fi acţionat în complicitate cu tatăl său care ar fi ocupat, pe timpuri, o înaltă funcţie de conducere în cadrul administraţiei naţionale a penitenciarelor, a fost procuror şi avocat.

Aceştia împreună ar fi pretins de la deţinut bani în cateva tranşe, în sumă de 28.000 de euro. Zilele acestea, avocatul i-a mai cerut 1500 de euro pentru soluţionarea definitivă a problemei – sumă transmisă sub controlul CNA.

În urma acţiunilor de urmărire penală, avocatul a fost reţinut pentru 72 de ore în momentul în care a primit 1500 de euro de la un intermediar. În prezent, el este cercetat pentru trafic de influenţă şi dacă va fi găsit vinovat este pasibil de până la șapte ani de închisoare.

Opinia ta contează. Comentează!