„Indiferent de rezultatele alegerilor”: Pe 25 februarie, comunitatea Occupy Guguță organizează un marș prin centrul capitalei

Pe 25 februarie, indiferent de rezultatele alegerilor, comunitatea Occupy Guguță se va întâlni la ora 17:00, în fața Cafenelei Guguță și va porni în marș prin centrul capitalei. Astfel, tinerii își propun să reflecte faptul că opinia cetățenilor contează, iar țara încă aparține poporului.

Foto: UNIMEDIA

„Astfel, vrem să arătăm nemulțumirea cetățenilor pentru alegeri deja incorecte și o democrație în continuă degradare. Așa vrem să arătăm că oamenii pot să se mobilizeze. Așa vrem să arătăm că opinia cetățenilor contează, iar țara încă aparține poporului

În caz că va obține o majoritate oricare din cei trei aliați sau tustrei: PSRM, PD sau Partidul Șor, vom protesta împotriva fraudelor electorale, intimidărilor și presiunilor asupra opoziției, dar și asupra organizațiilor neguvernamentale și mass-media și vom cere alegeri repetate, după reguli corecte și cu instituții de control independente.

În caz că opoziția va câștiga o majoritate îi vom felicita pentru rezultate în condiții discriminatorii, inegale și nedemocratice, dar le vom reaminti că suntem cu ochii pe ei, le vom monitoriza activitățile și vom protesta dacă vedem orice neregularități”, se arată într-un comunicat de presă.

În același timp, Occupy Guguță face un apel pentru cei care vor să facă transferuri directe către tipografii sau care pot să contribuie cu transport.

Cei care donează pot selecta dacă vor să primească calendare, tricouri sau hanorace Protest Permanent.


Pub