O jurnalistă care a criticat regimul preşedintelui Duterte, arestată în Filipine

Maria Ressa, o jurnalistă filipineză şi critic vocal al preşedintelui Rodrigo Duterte, a fost arestată astăzi în urma unor acuzaţii de „calomnie cibernetică” la adresa site-ului de ştiri Rappler, pe care aceasta îl supervizează, relatează CNN.

Foto: Foreign Brief

Ressa a fost arestată în mod oficial după ce a primit un mandat de arestare din partea ofiţerilor Biroului Naţional de Investigaţii (BNI), a anunţat Rappler. Ulterior, ea a fost fotografiată în momentul în care a intrat în sediul BNI.

Rappler a transmis că acuzaţiile se referă la un articol publicat în 2012. Ressa a fost acuzată în legătură cu acel caz săptămâna trecută, pe care Amnesty International l-a catalogat drept „încă un atac juridic absurd" care a însemnat „hărţuire".

Ressa, directorul executiv al site-ului de ştiri Rappler şi desemnată Persoană a anului 2018 de către revista Time, a fost acuzată de mai multe ori pentru calomnie şi evaziune fiscală, pe care criticii le-au descris ca fiind motivate politic şi destinate reducerii la tăcere a presei independente din ţara din Asia de sud-est.


Pub