Siegfried Mureșan: „Guvernul Filip aplică „tactica Ponta”: îngrădește dreptul la vot al cetățenilor Republicii Moldova din Diaspora”

Eurodeputatul Siegfried Mureșan este de părere că interdicția de a vota cu pașaportul expirat „este o acțiune premeditată de a îngrădi dreptul constituțional la vot liber al cetățenilor care trăiesc în afara granițelor”.

Foto: Facebook/ Siegfried Mureșan

„Guvernul Filip aplică „tactica Ponta”: îngrădește dreptul la vot al cetățenilor Republicii Moldova din Diaspora

O treime din populația activă a Republicii Moldova muncește peste hotare. De aceea, decizia Guvernului Filip de a limita dreptul la vot a Diasporei doar pentru cetățenii care au pașaportul valabil sau doar cu carnetul de marinar este o acțiune premeditată de a îngrădi dreptul constituțional la vot liber al cetățenilor care trăiesc în afara granițelor.

Decizia încalcă, totodată, recomandările Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa de după alegerile din 2016 în care se spune foarte clar că cerințele privind identificarea alegătorului în țară și în afara țării ar trebui să urmărească îndeplinirea obiectivelor de facilitare a votării, nicidecum de îngrădire a votării.

Guvernul Filip știe că Diaspora nu va vota niciodată cu partidul care a guvernat țara în ultimii ani și nici cu guvernul responsabil de frânarea integrării europene a Republicii Moldova. De aici și decizia de a îngrădi dreptul la vot al Diasporei.

Domnule prim-ministru Pavel Filip, cetățenii Republicii Moldova au plecat din țară de nevoie, nu de voie, au plecat din cauza sărăciei care există din țara pe care o guvernați. Așa că, în loc să le îngrădiți dreptul la vot, mai bine ați urgenta reformele prevăzute în acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Numai așa îi puteți convinge să vă voteze.

Domnule prim-ministru, și în România s-a încercat îngrădirea dreptului la vot al cetățenilor din Diaspora. Rezultatul a fost, însă, total opus: prim-ministrul României de atunci a pierdut alegerile în mod rușinos. De aceea, domnule Filip, vă îndemn să jucați onest, să permiteți dreptul la vot tuturor cetățenilor Republicii Moldova și s-ar putea să aveți mult mai mult de câștigat decât dacă acționați ca un guvern autoritar!”, a scris pe Facebook Siegfried Mureșan.

Amintim că avocatul Poporului Mihail Cotorobai a contestat la Curtea Constituţională a Republicii Moldova interdicția de a vota peste hotare în baza buletinului de identitate sau a pașaportului expirat.

CC însă a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de Avocatul Poporului privind votarea cu actul expirat.

Membrul CEC Iurie Ciocan a susține că prin termenul „act de identitate”, menționat în Codul electoral, se presupune „act de identitate valabil”. Mai mult, acesta a spus că „în 2014 Curtea Constituțională a criticat dur” decizia CEC-ului de a permite votarea cu actele de identitate expirate. „În 2014, a fost o decizia asumată de către CEC. Totuși, cred că trebuie să ținem cont de criticile CC”.


Pub