(video) Dumitru Chitoroagă spune care sunt principalii rivali ai Partidului ȘOR din această campanie electorală

PSRM și PCRM ar fi principalii rivali ai Partidului ȘOR. Cel puțin asta a menționat Dumitru Chitoroagă în cadrul emisiunii „Alege cu Durbală” de la UNIMEDIA.

„În primul rând, toate partidele care s-au declarat până acum de stânga, sau care au promis pensionarilor că vor avea o viață mai bună.

E clar că în mare parte este Partidul Socialiștilor, pentru că ei astăzi se dau mari socialiști, însă este neclar ce fel de socialism vor să construiască. Nu au ceva concret”, a menționat candidatul Partidului ȘOR în circumscripția nr.25, Dumitru Chitoroagă.

Totodată, dânsul a susținut faptul că și PCRM ar fi un rival deoarece „se bucură de simpatia unei categorii de oameni, chiar dacă e în descreștere”.


Pub