SUA vor să-şi consolideze prezenţa militară în Polonia

Statele Unite vor să-şi consolideze prezenţa militară în Polonia, care se simte ameninţată de Rusia, în afara actualului contingent de 4.000 de oameni desfăşurat în ţară, a anunţat miercuri Ambasada Statelor Unite la Varşovia, relatează News.ro citând AFP.

Foto: Getty

Suplimentarea efectivelor militare „va fi semnificativă”, de ordinul sutelor, a declarat ambasadoarea Georgette Mosbacher pentru Financial Times (FT), înaintea unei conferinţe, care începe miercuri şi la care iau parte 60 de ţări, la Varşovia.

Ambasadoarea nu a precizat când urmează să fie suplimentate trupele.

Guvernul conservator polonez îşi multiplică eforturile pe lângă Washington în vederea instalării unei baze militare americane pe teritoriul polonez, unde sunt staţionaţi deja militari americani, prin rotaţie, în cadrul unor operaţiuni NATO.

Polonia cere de la SUA o bază militară permanentă

Varşovia s-a declarat pregătită să cheltuiască cel puţin două miliarde de dolari în vederea instalării acestei baze americane.

Adjunctul secretarului american al Apărării Mark Esper aprecia, însă, în setembrie, că Polonia nu este încă pregătită să găzduiască o bază militară americană permanentă, din cauza insuficienţei spaţiului propus care să permită un antrenament adecvat al militarilor americani, scrie digi24.ro

Potrivit lui Georgette Moscbacher, Pentagonul privilegiază mai degrabă desfăşurarea unor unităţi ”prin rotaţie”, în mod ”suplu”, în locul unei baze militare „în care ai spitale, locuinţe şi unde îşi aduci familia”.

Statele Unite şi Polonia au convocat, până joi, la Varşovia, o conferinţă internaţională menită ”să promoveze un viitor de pace şi de securitate în Orientul Mijlociu”.


Pub