Armata Națională ar putea beneficia de asistenţă în cadrul Programului de Dezvoltare Profesională

Experţi NATO, responsabili de implementarea Programului de Dezvoltare Profesională (Professional Development Programme- PDP), efectuează, în perioada 12-15 februarie , o vizită de lucru în Republica Moldova pentru a a evalua posibilităţile de extindere a programului respectiv în ţara noastră.

La Chişinău, managerul PDP, Marcin Koziel, şi Dominika Rihova, au avut o întrevedere cu secretarul general de stat, Radu Burduja, în cadrul căreia au analizat necesitățile identificate de către Ministerul Apărării pentru modernizarea sectorului de securitate și apărare și modalităţile de sprijin asigurate prin intermediul PDP.

De asemenea, oficialii au discutat despre importanța Programului, formatul PDP şi posibilitatea de implementare a acestuia în Republica Moldova.

Cei doi experţi se vor întâlni şi cu reprezentanţii Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Cancelariei de Stat, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informare și Securitate, pentru a le prezenta impactul şi beneficiile pentru ţări precum Georgia şi Ucraina.

De notat că Programul de Dezvoltare Profesională al NATO de consolidare a capacităților de asistență directă pentru sistemul de apărare și securitate are ca scop exercitarea controlului civil și democratic asupra forțelor armate.

În prezent, de acest program beneficiază Ucraina, începând cu 2006, și Georgia – din 2009.

PDP vizează domenii precum pregătirea profesională și expertizarea angajaților civili din sectorul de securitate și apărare, facilitarea procesului de elaborare și implementare a reformelor în sectorul public și, în mod special, în cel al securității și apărării, familiarizarea și implementarea standardelor euro-atlantice, precum şi transmiterea expertizei occidentale în diferite domenii.

Regatul Unit al Marii Britani şi al Irlandei de Nord, Danemarca, Suedia, Norvegia, Polonia, România, Letonia, Lituania şi Estonia sunt cele mai active țări, care oferă asistență în cadrul PDP.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.