(update) Reprezentanții MAEIE nu au obținut de la autoritățile ruse accesul la cei doi piloți moldoveni

(update 17:30) Delegația Republicii Moldova, detașată ieri la Moscova pentru a acorda asistența necesară cetățenilor moldoveni eliberați din prizonierat în Afganistan, Lionel Buruiană (a.n. 1982) și Mihai Crihana (a.n. 1965), precum şi pentru a efectua procedurile necesare revenirii acestora în Republica Moldova, nu au obținut deocamdată de la autoritățile ruse nici accesul la ei, nici informația privind locul unde sunt plasați.

Foto: Youtube

Singurele detalii obținute de către reprezentanții MAEIE în discuțiile avute cu câțiva oficiali de la Moscova sunt ca cei doi cetățenii moldoveni nu ar fi în custodia Guvernului Federației Ruse, dar în cea a unei organizații non-guvernamentale. Pentru moment, oficialii moldoveni continuă să depună eforturi pentru a se întâlni cu cetățenii eliberați din prizonierat și a demara procedurile necesare aducerii de urgenta a acestora în Republica Moldova. În aceste sens s-a luat legătura cu organizația indicata de către autoritățile ruse și membrii delegației sunt în așteptarea permisiunii de a ajunge la cetățenii noștri. Au fost făcute toate pregătirile logistice pentru ca aceștia să poată fi aduși acasă în orice moment.

(12:50) Autoritățile moldovenești au solicitat organelor competente ale Federației Ruse asigurarea accesului delegației Republicii Moldova, în cursul zilei de astăzi, la cei doi cetăţeni ai Republicii Moldova eliberați din prizonierat în Afganistan, a transmis Ministerul Afacerilor Externe printr-un comunicat.

Solicitarea autorităților moldovenești reiese din prevedrile Convenției de la Viena cu privire la relaţiile consulare (1963), articolul 5, punctele a), e),g),h) și în special articolul 36, paragraful 1, Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice (1961), articolul 3, punctul 1, paragraful b), care prevăd expres dreptul la ocrotirea în statul acreditar a intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor săi, în limitele admise de dreptul internaţional, precum şi Convenţiei Consulare dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă (1994).

Delegația formată din secretarul general de stat al MAEIE Mihail Căpățînă și medicul șef al spitalului Cancelariei de Stat Evgheni Vasiliev, s-a deplasat de ieri în orașul Moscova pentru a acorda asistența necesară cetățenilor moldoveni Lionel Buruiană și Mihai Crihana, precum şi pentru a efectua procedurile necesare revenirii acestora în Republica Moldova.

Ieri, Igor Dodon a anunțat că cei doi piloții moldoveni, luați ostatici în Afganistan, în noiembrie 2015, au fost eliberați și au ajuns la Moscova.

Anunțul a iscat acuzațiile reciproce dintre Andrian Candu și Igor Dodon. Candu a acuzat președintele țării cp acesta și-a fi făcut campanie electorală pe seama eliberării ostaticilor. Drept răspuns, Dodon a întrebat ce a făcut guvernarea în ultimii trei ani „pentru salavrea ostaticilor”.

Amintim că la data de 24 noiembrie 2015, un elicopter care aparține unei companii din Moldova a fost capturat de către militanții talibani, în Afganistan.

Ultimele imagini cu piloții moldoveni luați ostatici în Afganistan, în noiembrie 2015, au fost publicate la data de 12 aprilie 2018. Aceștia au făcut apel către autoritățile din Republica Moldova ca să-i ajute să se întoarcă acasă.


Pub