Președinția: „Suntem surprinși de abordarea absolut nejustificată și politizată a organelor de anchetă, care au anunțat că vor investiga implicarea în salvarea celor doi piloți moldoveni”

Președinția a venit cu o reacție după ce Procuratura Generală a anunțat că va investiga anumite „declaraţii expuse în spaţiul public despre implicarea unor forţe pentru a tergiversa procesul de eliberare a ostaticilor”.

Foto: Igor Rotari | UNIMEDIA

Astfel, reprezentanții Președinției s-au arătat „surprinși de abordarea absolut nejustificată și politizată a organelor de anchetă, care au anunțat că vor investiga implicarea în salvarea celor doi piloți moldoveni”.

Mai mult, Președinția a amintit că „Preşedintele Republicii Moldova exercită conducerea generală a activităţii de asigurare a securităţii statului şi este responsabil de starea securităţii statului în limitele atribuţiilor stabilite de legislaţie”.

Președinția / Sursa:Facebook/ Carmena Sterpu

Tot astăzi, delegația Ministerului Afacerilor Externe, aflată la Moscova, a anunțat că nu a obținut deocamdată de la autoritățile ruse nici accesul, nici informația privind locul unde sunt plasați moldovenii eliberați din prizonierat.

Amintim că ieri, Igor Dodon a anunțat că cei doi piloții moldoveni, luați ostatici în Afganistan, în noiembrie 2015, au fost eliberați și au ajuns la Moscova.

Anunțul a iscat acuzațiile reciproce dintre Andrian Candu și Igor Dodon. Candu a acuzat președintele țării că acesta și-ar face campanie electorală pe seama eliberării ostaticilor. Drept răspuns, Dodon a întrebat ce a făcut guvernarea în ultimii trei ani „pentru salavrea ostaticilor”.

Amintim că la data de 24 noiembrie 2015, un elicopter care aparține unei companii din Moldova a fost capturat de către militanții talibani, în Afganistan.

Ultimele imagini cu piloții moldoveni luați ostatici în Afganistan, în noiembrie 2015, au fost publicate la data de 12 aprilie 2018. Aceștia au făcut apel către autoritățile din Republica Moldova ca să-i ajute să se întoarcă acasă.


Pub