(video) Piloții moldoveni au făcut primele declarații și le mulțumesc lui Dodon și Federației Ruse

Cetățenii moldoveni eliberați din prezonierat din Afganistan și care se află acum la Moscova au făcut primele declarații, transmite postul rus NTV.

Foto: NTV

„Acum este mai bine, ne tratăm, am dat toate analizele, ne reabilităm psihologic, încercăm să uităm tot ce s-a întâmplat”, a spus Lionel Buruiană și i-a mulțumit lui Igor Dodon pentru implicare, dar și lui Igor Ciaka, copreședintele ONG-ului „Delovaia Rossia” și Federației Ruse.

„Fără acești oameni nu am fi aici”, a spus și Mihai Crihana.

Astăzi, delegația Ministerului Afacerilor Externe, aflată la Moscova, a anunțat că nu a obținut deocamdată de la autoritățile ruse accesul și nici informația privind locul unde sunt plasați moldovenii eliberați din prizonierat.

Amintim că ieri, Igor Dodon a anunțat că cei doi piloții moldoveni, luați ostatici în Afganistan, în noiembrie 2015, au fost eliberați și au ajuns la Moscova.

Ulterior, după ce Andrian Candu, dar și Renato Usatîi au spus că Dodon ar fi tergiversat procesul de eliberare a ostaticilor și ar fi folosit evenimentul în scop electoral, Procuratura Generală a anunțat că va investiga anumite „declaraţii expuse în spaţiul public despre implicarea unor forţe pentru a tergiversa procesul de eliberare a ostaticilor”.

Reprezentanții Președinției s-au arătat „surprinși de abordarea absolut nejustificată și politizată a organelor de anchetă, care au anunțat că vor investiga implicarea în salvarea celor doi piloți moldoveni”.


Pub