44 De candidaţi în Ucraina
Externe 11 februarie 2019, 21:44 | 1883

44 de oameni visează să ajungă în fotoliul de președinte al Ucrainei. Este un număr record de candidați în istoria alegerilor prezidențiale din țara vecină. Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală de la Kiev, care a tras linia și a făcut publică întreaga listă a pretendenților pentru funcția de șef de stat. Printre ei este actualul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, fostul premier Iulia Timoșenko, precum şi actorul de comedie Vladimir Zelenski. Acesta din urmă ar fi chiar favoritul cursei.

Potrivit BBC, în total, la Comisia Electorală Centrală de la Kiev au fost depuse 91 de dosare. Încă două au fost expediate prin poșta electronică, dar acestea nu au fost acceptate. Până la urmă, în cursă au fost înregistraţi 44 de oameni. 16 dintre aceștia sunt deputați ai Radei Supreme, doi s-au aflat în fruntea Serviciului de Securitate al Ucrainei, un alt candidat este ofiţer superior al trupelor speciale, care şi-a luat concediu în această perioadă, iar alte două persoane poartă acelaşi nume de familie - Timoşenko. Aceleaşi sunt şi iniţialele prenumelui şi patronimicului - Iu. V. În primul caz este vorba despre fostul premier Iulia Timoşenko, iar în cel de-al doilea - despre Iuri Timoşenko, fost zugrav, şofer, participant la luptele din Donbas, dar şi deputat. De asemenea, unul dintre candidaţi se află în arest la domiciliu. Iar altul, fiind doctor în biologie, şi-a dedicat 11 ani din viaţă cercetării regiunii afectate de explozia produsă în aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl. În fotoliul de preşedinte al Ucrainei se visează şi primarul oraşului Lvov, care este în această funcţie din 2006. Potrivit sondajelor realizate în ianuarie, favorit ar fi însă renumitul actor de comedie Vladimir Zelenski, autorul şi interpretul rolului principal în serialul „Sluga poporului”, despre un profesor de istorie care ajunge președinte al Ucrainei. Zelenski a anunţat că va participa la scrutinul prezidenţial în noaptea dintre ani, atunci când a apărut la TV cu un mesaj de Revelion, pe care de obicei îl rostește șeful statului. Comentatorii politici explică numărul record de candidaţi prin procedura relativ simplă de înscriere. Nu a fost un impediment nici faptul că fiecare dintre pretendenţi trebuia să transfere pe un cont 2,5 milioane de grivne, adică în jur de 100 de mii de dolari. Totodată, pentru unii, scrutinul prezidenţial este o repetiţie pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în octombrie. Din cei 44 de candidaţi, doar patru sunt femei. Alegerile prezidențiale vor avea loc în Ucraina pe 31 martie.

Opinia ta contează. Comentează!