15:45:28 28.03.2024
Stiri

Guvernul caută partener PRIVAT pentru a-i transmite camerele de supraveghere instalate pe trasee: Va încasa amenzile aplicate șoferilor pentru încălcarea regulilor de circulație

Social 11.02.2019 11:26 Vizualizări1162 Autor: Ziarul National
Guvernul caută partener PRIVAT pentru a-i transmite camerele de supraveghere instalate pe trasee: Va încasa amenzile aplicate șoferilor pentru încălcarea regulilor de circulație


Sistemul automatizat de supraveghere a siguranței publice și rutiere în Republica Moldova va fi gestionat prin parteneriat public-privat.

Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre prin care a împuternicit Ministerul Afacerilor Interne să organizeze concurs și să selecteze partenerul privat care va opera camerele de supraveghere instalate pe traseele din R. Moldova.

Astfel, investitorul privat va obține drepturile și obligațiile pentru implementarea și operarea tehnică a Sistemului Automatizat de Supraveghere a Siguranței Publice și Rutiere în Republica Moldova (SASSPR).

Firma urmează să investească circa 21 de milioane de euro, surse proprii, în decurs de cel mult șase ani din data semnării contractului de parteneriat public, iar banii îi va recupera în 25 de ani.

Recuperarea investiției partenerului privat se va efectua din contul acumulărilor obținute în rezultatul amenzilor aplicate urmare încălcărilor înregistrate de Sistemul Automatizat de Supraveghere a Siguranței Publice și Rutiere, care se vor contabiliza separat de încasările acumulate din amenzile aplicate în mod tradițional de Inspectoratul General al Poliției, precum și echivalentul ce-i revine partenerului privat din suma totală a acumulărilor.

Potrivit deciziei Guvernului, partenerul privat își asumă finanțarea, proiectarea, furnizarea, construcția, exploatarea şi întreținerea tehnică a unui bun public, iar la finalizarea contractului, bunul public este transferat cu titlu gratuit partenerului public în bună stare şi liber de orice sarcină sau obligație.

Crearea SASSPR presupune instalarea camerelor de monitorizare și supraveghere video în locurile de interes public și crearea sistemului de înregistrare automată a încălcărilor regulilor de circulație rutieră de drumurile Republicii Moldova.

„Astfel, va fi asigurat volumul suficient de informații pentru a răspunde și interveni prompt la incidente și problemele societății, dar care nu se limitează la ambuteiaje și incidente în trafic, situații excepționale, infracțiuni stradale și acte de terorism etc. Numărul, funcționalitatea și cantitatea exactă a unităților de monitorizare, complexelor de înregistrare foto și video automatizate staționare și/sau mobile, precum și necesitățile de amenajare a teritoriului urban urmează a fi determină la etapă de proiectare. Pe durata implementării proiectului, sistemele de supraveghere video existente vor transmise cu titlul în gestiunea partenerului privat, care după efectuarea unei analize cu privire la posibilitatea, necesitatea și oportunitatea utilizării componentelor sistemului existent, luându-se în considerare uzura tehnologică, se va stabili condițiile de integrare a acestora în sistemul nou”, cităm din nota informativă a deciziei de Guvern.

Menționăm că, anterior, sistemul de monitorizare video a traficului rutier, implementat în 2014 în raioanele R. Moldova, a fost subiectul unei investigații realizate de „Ziarul de Gardă”, care scria că acesta a ajuns nefuncțional, fiind pus pe brânci de o gașcă de afaceriști, conectată la lumea politică.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md