marți, 23 aprilie, 2024
17.7 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeFOTO. VIDEO. Limagrain în 2019: Hibrizi noi de porumb, floare și tehnologii noi de...

FOTO. VIDEO. Limagrain în 2019: Hibrizi noi de porumb, floare și tehnologii noi de cultivare a acestora

Recomandate

Compania Limagrain Moldova a organizat la data de 5 februarie curent, Reuniunea de iarnă care a întrunit conducerea Limagrain Europa, distribuitori și fermieri fideli și și-au propus să discute portofoliul de produse ce includ hibrizi deja testați, dar și noile tehnologii care vin să asigure recolte stabile în diferite condiții climaterice.

Fiind o companie internațională specializată în producerea semințelor pentru culturile de câmp, legume și produse cerealiere, specialiștii prezenți au ținut să remarce despre principalele caracteristice care trebuie să le dețină fiecare hibrid în parte pentru a putea oferi roade înalte.

În context, compania Limagrain acordă o atenție deosebită tehnologiei de management al secetei cunoscut sub denumirea de HydraNeo, care este implementată deja de mai mulți ani în mai multe țări din Europa de Est. Esența acestei tehnologii se bazează pe indexul de toleranță a hibrizilor de porumb care se împart în trei grupe.

Transmisiune video eveniment Limagrain Moldova

În debutul evenimentului, Vitalie Gorincioi, directorul general al Limagrain Moldova a ținut să remarce faptul că a devenit deja o tradiție organizarea acestor reuniuni în cadrul cărora specialiștii companiei vin să familiarizeze distribuitorii și producătorii cu noutățile și varietățile hibrizilor de floarea soarelui, porumb, mazăre, grâu, rapiță care sunt lansați pe piață.

„A devenit o tradiție pentru Limagrain Moldova de a lansa campania de primăvară în cadrul unei întruniri la care participă distribuitorii și producătorii fideli care folosesc genetica franceză Limagrain. În luna decembrie a anului 2018 am făcut totalurile anului și am trasat noi obiective pentru 2019. Amintesc că, nu suntem doar vânzători de semințe, dar punem la dispoziția producătorilor tehnologii moderne, intensive ale geneticii Limagrain. Nu suntem interesați doar în a vinde semințe, ci oferim fermierilor posibilitatea de a discuta cu specialiști pe diferite culturi cum ar fi floarea soarelui, rapiță, grâu, mazăre pentru a expune particularitățile care oferă posibilitatea de a obține un randament cât mai mare. Suntem cointeresați în parteneriate de lungă durată, iată de ce suntem alături de fermieri nu doar primăvara și toamna, dar și pe parcursul anului când aceștia se confruntă cu diferite probleme, pentru că agricultura este un sector ce se dezvoltă sub cerul liber. Cred că, producătorii deja s-au convins că hibrizii Limagrain sunt cei mai buni, cei mai accesibili și cei mai rentabili”, a conchis Vitalie Gorincioi.

În cadrul întrunirii la care a participat Directorul general al companii Limagrain Europa de Sud-Est, care întrunește 5 țări – România, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Moldova, experții au amintit despre particularitățile la floarea soarelui din diverse tehnologii cum ar fi Convenţionali, Clearfield, Clearfield Plus, High Oleic (cu conţinut înalt de acid oleic – HOV), Express şi la porumb – tehnologia Hydraneo.

Emmanuel Berthe, director Limagrain pentru zona Europa de Sud-Est, a constat că Republica Moldova este o zonă de interes pentru compania Limagrain, respectiv genetica companiei vine să susțină producătorii care se confruntă cu condiții tot mai dificile pentru dezvoltarea afacerilor de succes în agricultură.

„Republica Moldova este o piață în dezvoltare și reprezintă o zonă destul de importantă pentru compania Limagrain. Echipa noastră a creat un parteneriat durabil cu fermierii și distribuitorii din Moldova și acest parteneriat va fi unul de perspectivă. Sunt sigur că producătorii de aici vor implementa noile tehnologii care vin să sprijine fermierii, dar și noua genetică a Limagrain. Totodată, cred că fermierii care vor utiliza inovațiile își vor asigura recolte înalte pentru fiecare cultură din câmp. Chiar dacă condițiile climaterice sunt dificile genetica Limagrain vine să ajute și să susțină fermierii”, a spus Emmanuel Berthe.

De mai mulți ani compania BASF, în calitate de partener al Limagrain Moldova vine cu un spectru larg de erbicide care combat buruienile în cultura floarea soarelui.

Ivan Scutaru, șeful Biroului de Consultare BASF din Republica Moldova a comunicat că utilizarea erbicidelor conform recomandărilor specialiștilor garantează un control eficient al buruienilor, dar și obținerea recoltelor înalte.

„Fiecare an începe cu dilema alegerii celor mai bune semințe care să asigure rezultate remarcabile în gospodăriile producătorilor de la noi. Anul curent nu este o excepție și alături de partenerii noștri de la Limagrain propunem fermierilor atât tehnologii și produse deja testate, cât și noutăți pe care aceștia urmează să le implementeze. BASF propune o gamă largă de produse care vin să soluționeze mai multe probleme cu care se confruntă, pe parcursul anului, fermierii așa cum sunt fungicide, erbicide, insecticide. Totodată, promovăm sistemul inovativ Clearfield Plus, care este un sistem avantajos ce aduce beneficii producătorilor. Așteptăm recolte bogate de o calitate mai înaltă pentru că cu toții avem așteptări mari la acest început de an”, a menționat șeful Biroului de Consultare BASF din Republica Moldova.

Sergiu Crețu, directorul general adjunct al companiei Bioprotect a remarcat că în calitate de distribuitori apreciază hibrizii care formează un portofoliu echilibrat, iar producătorii achiziționează cu încredere semințele.

„Deja al treilea an colaborăm cu compania Limagrain, care este un partener de nădejde, un partener al viitorului, dat fiind faptul că lucrează nemijlocit pentru fermieri. Respectiv, noi ca entitate care face legătura dintre producător și fermier, suntem cointeresați ca să avem în portofoliu hibrizi de top. Astfel, compania Bioprotect își dorește ca fermierul să fie în pas cu fermierii din țările mai dezvoltate. Ne bucurăm că compania Limagrain nu numai la culturile de bază cum ar fi floarea soarelui și porumb s-a dezvoltat, dar a început, cu pași intenși, să se dezvolte și pe alte culturi cum ar fi cerealele, rapița, mazărea care au demonstrat rezultate destul de bune în câmp. Apreciem echipa Limagrain care oferă suport fermierilor, investesc foarte mult în cercetare. În calitate de distribuitori putem spune că produsele Limagrain sunt cele care echilibrează investiția la hectar și efectul scontat. Fermierii de la noi ar trebuie să-și planifice foarte atent afacerea, totodată să comunice activ cu distribuitorii și consultanții pentru că agricultura a trecut la un nou nivel și necesită o atare atitudine. Orice greșeală poate costa scump”.

Ion Săvulescu, directorul tehnic al companiei FMC, a adus în atenția celor prezenți principalele caracteristici ale tehnologiei Express, cu produse pentru protecția plantelor consacrate.

„Pentru mulți fermieri din Republica Moldova compania FMC este încă necunoscută, dar de fapt aceasta reprezintă un brand cu tradiție în agricultura mondială, fiind o companie americană fondată în 1883. Produsele oferite de FMC corespund perfect bunei practici agricole în vederea obţinerii unor producţii mari şi de calitate. În acest context, promovăm tehnologia Express și credem că este una de perspectivă, fiind aplicată de mai bine de 14 ani. Această tehnologie este una dintre cele mai inovatoare soluții de creştere a productivității în agricultură, utilizată la nivel global. Oferă un control eficient al buruienilor cu frunză lată inclusiv pălămidă din culturile de floarea-soarelui, este flexibil în aplicare. Totodată, este cea mai eficientă şi avantajoasă tehnologie pentru obţinerea unor culturi curate de buruieni şi producții ridicate”, a explicat Ion Săvulescu.

Alexandru Bumacov, distribuitor în raionul Ocnița a comunicat că producătorii deja se pregătesc de campania de primăvară și este îmbucurător faptul că, se perfecționează și mai întâi de toate fac calcule, după care iau decizii.

„Producătorii agricoli deja au început pregătirile pentru noul sezon agricol și aceasta presupune achiziționarea inputurilor necesare. O mare parte dintre fermieri analizează rezultatele obținute în anul precedent pentru a decide ce hibrizi vor semăna în 2019, indicatorii principali fiind productivitatea, rezistența la boli și dăunători. Cei mai solicitați și apreciați hibrizi de floarea soarelui sunt LG 56.65, LG 56.35, din sistemul Clearfield LG 56.63CL, Clearfield Plus LG 56.97CLP și din tehnologia Express LG 59.580SX. În cazul porumbului, fiecare fermier alege hibridul în dependență de perioada de maturitate. Este îmbucurător faptul că, producătorii se învață să lucreze mai întâi de toate cu creionul. La fel ca și în alte business-uri sunt producători deschiși pentru a aplica tehnologii moderne și a testa rezultatele, dar o mare parte sunt totuși rezervați și aleg să meargă pe varianta deja experimentată”.

Ion Timuș, fermier din Florești, susține că este mulțumit de rezultatele obținute și nimic nu l-ar convinge să încerce alți hibrizi.

„Folosim de mai mulți ani hibrizii de floarea soarelui și porumb de la compania Limagrain, care pe parcurs și-au demonstrat calitatea. Datorită rezultatelor obținute în anii precedenți deja ne pregătim să achiziționăm hibrizi și pentru anul 2019. Hibrizii Limgarain oferă roade înalte, chiar și în condiții mai dificile, așa cum a fost anul 2018. Obișnuim să semănăm 2-3 hibrizi diferiți pentru ai testa și a-i alege pe cei mai buni, cu perspectivă. În anul 2019 vom semăna 2 hibrizi de porumb de la Limagrain și avem așteptări destul de mari, sperăm să fie nu mai rău decât în anul trecut. Aplicăm tehnologia clasică de cultivare și suntem mulțumiți de recoltele înregistrate”.

În anul 2019, Limagrain Moldova își completează portofoliul cu 5 hibrizi noi de porumb, 4 hibrizi de noi de floarea soarelui care, printre altele, vin cu cea mai avansată rezistenţă genetica la principala provocare a acestei culturi – lupoaia (inclusiv rasa G). Totodată, compania propune 4 soiuri noi de grâu și 3 hibrizi de rapiță.

Compania Limagrain este o companie unică, deoarece are la bază o cooperativă fondată și administrată de către fermieri, este a patra companie de semințe din lume, lider european pentru producerea semințelor de porumb la siloz și cereale.

BASF
BASFhttp://www.agro.basf.md
Biroul de consultare BASF în RM // com. Tohatin, mun. Chişinău // Tel:. 0-691-37-703 // Email: [email protected]

Citește și ›

Advertoriale