Delegația Moldovei la CUC atrage atenția repetat asupra sfidărilor în Zona de Securitate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control atenționează repetat despre consecințele ce pot avea loc, urmare a acțiunilor abuzive ale administrației de la Tiraspol, cu referire la pretinsele dispoziții din 25 ianuarie curent și 19 octombrie 2018, în care sunt vizate unele localități din Zona de Securitate.

La ședința Comisiei Unificate de Control din 7 februarie curent, au fost abordate încălcările recent comise în Zona de Securitate de către așa-numitele structuri din stânga Nistrului.

În contextul dat, părților implicate în misiunea de pacificare le-a fost remisă adresarea, prin care au fost expuse neregulile comise prin emiterea dispozițiilor menționate supra, cât și încălcările sistematice admise de așa-numitele structuri transnistrene, în mod special în orașul Bender.

Precizăm că, în perioada 18-22 ianuarie curent, au fost constatate mai multe cazuri de amplasare abuzivă a posturilor mobile de „vameși” și „grăniceri” transnistrene în adiacentul localității Varnița, la care reprezentanții Tiraspolului în Comisie, și-au expus lipsa de competență la subiectul dat. Astfel, delegația Republicii Moldova a solicitat reprezentanților Federației Ruse, Ucrainei și Misiunii OSCE în Republica Moldova să întreprindă măsurile ce se impun în vederea detensionării situației în localitățile indicate.

Un alt caz de sfidare a misiunii de pacificare, sunt lucrările de extindere a infrastructurii și instalarea unor obiecte cu destinație necunoscută de către structurile „grănicerești” transnistrene la postul de control din Doroțcaia. Acțiunile respective nefiind coordonate în prealabil în cadrul Comisiei, iar lucrările fiind executate chiar în timpul în care avea loc ședința Comisiei Unificate de Control. Totodată, ieșirea observatorilor militari pentru constatarea acțiunilor menționate a fost blocată de către partea transnistreană.

Reieșind din abaterile admise, delegația Republicii Moldova a reiterat necesitatea adoptării unui mecanism de monitorizare a situației în Zona de Securitate, care nu va admite neconcordanțele existente la moment în procesul de verificare, constatare și soluționare a încălcărilor. Partea ucraineană și reprezentanții  Misiunii OSCE în Republica Moldova care fac parte din Comisie, și-au manifestat deschiderea pentru elaborarea unui astfel de mecanism.

Un alt subiect abordat, vizează eliminarea postului transnistrean de „grăniceri” între localitățile Slobozia și Cremenciug și substituirea acestuia cu unul comun de pacificare. Astfel, componentele Comisiei au convenit de a petrece noi consultări pentru soluționarea subiectului respectiv.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...