Poliția a identificat o persoană în legătură cu agresarea candidatului indepentent, Boris Volosatîi

Oamenii legii susțin că au identificat o persoană pe cazul candidatului independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova și directorul Liceului „Gheorghe Asachi”, Boris Volosatîi, agresat ieri de către doi bărbați în comuna Băcioi.

Foto: UNIMEDIA

„Plângerea a fost înregistartă ieri seara. Oamenii legii au identificat o persoană. Pe cazul dat se vor lua măsuri contravenționale. Victima urmează să fie examinată de către medicul legist. Alte circumstanțe se stabilesc”, a menționat ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție, Mariana Bețivu.

Amintim că ieri candidatul independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova și directorul Liceului „Gheorghe Asachi”, Boris Volosatîi, a fost agresat fizic de doi bărbați. Incidentul s-a produs în jurul orei 16:42, în comuna Băcioi.

Volosatîi susține că aceștia ar fi reprezentanți ai PD-ului.

În acest sens, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat a venit cu o reacție:

„Cred că soluția corectă ar fi să apeleze la instituțiile responsabile pentru a fi pornită o anchetă pe acest caz. Altfel, situația ar putea trezi mai multe suspecții, de la incident provocator la unul de descurajare a candidatului în cauza de a participa în campania electorală. Or, o investigație corectă este unicul răspuns care ar putea explica incidentul dat”, a declarat purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, pentru UNIMEDIA.


Pub