Gaze lacrimogene la protestul comun din Paris al sindicatelor și „vestelor galbene”

Sindicatele și “vestele galbene” au defilat marți, prima dată împreună, la Paris, pentru creșterea puterii de cumpărare și justiție socială.

Foto: EPA

Nu au lipsit câteva salve de gaze lacrimogene și scurte reprize de ciocniri cu forțele de ordine.

Unul dintre momentele tensionate a avut loc în Place de la Concorde, aproape de ambasada americană.

Cu puține excepții, manifestația de la Paris a decurs pașnic. Au participat aproximativ 14.000 de persoane, la apelul Confederației generale a muncii.

Este una dintre marile confederații sindicale din Franța, poziţionată la stânga spectrului politic.

În Franța a fost marți zi de greva națională, cu manifestații în mai multe orașe ale țării, scrie stirileprotv.ro


Pub