O mașină „Mazda CX-5”, furată din Italia, a ajuns în R. Moldova: A doua oară nu a mai avut „noroc” la vamă
Un cetățean de 35 de ani din R. Moldova, care are și cetățenia României, a vrut să treacă Prutul zilele trecute, transportând pe o platformă un automobil marca „Mazda CX-5” care fusese furat în vara anului trecut din Italia.
Bărbatul a trecut de granița R. Moldova, dar a fost reținut de polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa în după-amiaza zilei de 4 februarie. Acesta conducea o autospecială marca Iveco, tip platformă, pe care transporta autoturismul „Mazda”, înmatriculat în Italia.
Existând suspiciuni cu privire la certificatul de înmatriculare prezentat la controlul de frontieră pentru autoturismul în cauză, polițiștii din România au efectuat verificări suplimentare, constatând astfel că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Totodată, poliţiştii de frontieră au mai stabilit faptul că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de Italia la data de 4 august 2018.
Moldoveanul le-a spus polițiștilor că declarat că nu este proprietarul autoturismului, iar la rugămintea unei cunoştinţe, el trebuia doar să îl transporte până în Budapesta. Bărbatul a mai adăugat că nu ştia că maşina este furată sau implicată în vreun litigiu.
Deocamdată nu se cunoaște cum a ajuns acest automobil în R. Moldova.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi furt, iar autoturismul, în valoare de aproape 16 mii de euro, a fost indisponibilizat.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă