image
Sursa foto: jurnal.md

Asistentă socială din raionul Strășeni, demisă după ce l-a luat la întrebări pe Filip; Reacția premierului // VIDEO

La întrebările incomode, guvernarea răspunde cu o... pedeapsă. E situația Anei Pruteanu, o asistentă socială din Sireți, raionul Strășeni, care a fost demisă din funcție după 12 ani de activitate. S-a întâmplat în ziua când s-a apropiat de premierul Pavel Filip, venit la o întâlnire cu sătenii. Femeia l-a întrebat pe Filip de ce se laudă că a majorat pensiile și salariile, dar realitatea este alta.

„Astăzi dimineață, la ora 7:55, șefa de la direcție m-a sunat și mi-a spus să mă prezint de urgență la Consiliul Raional. Ordinul era semnat, era cu ștampilă, chiar și dosarul meu era pe masă și mi-a înmânat și cartea de muncă. Mi-a zis că motivul este pensionarea. Am întrebat de ce nu m-a eliberat cu nouă ani în urmă, de când sunt la pensie. Ea a strâns din umeri și mi-a zis: doamna Ana, asta este situația”, a povestit Ana Pruteanu.

Asistenta socială, în vârstă de 65 de ani, spune că a primit ordinul după ce l-a luat la întrebări pe Pavel Filip.

„Eu l-am întrebat pe domnul Filip despre ce fel de majorări de 90% este vorba dacă oamenii au plecat cu aceeași pensie și eu după același salariu merg acasă, de ce se vorbește așa de frumos de la tribună, și iată că astăzi am fost concediată. Sigur că acesta a fost motivul. A dat ordin președintele raionului. El era la ședință și a dat ordin, șefa noastră a executat întocmai. Acum, salariul de bază după recalculul nou este de 3260 de lei, dar înainte aveam 4200 de lei. Unde este majorarea, l-am întrebat pe domnul Filip”, povestește femeia.

Ana Pruteanu mai afirmă că un alt motiv pentru demitere nu-i.

„Asta este democrația din țara noastră. Dacă deschizi gura, gata. Bine că nu te împușcă... Nu am avut nicio mustrare, ba din contra, am primit diplome, președintele raionului mi-a dat ca fiind un bun specialist, pentru mari performanțe. Asta este situația”, a adăugat femeia.

În primărie a mai rămas o asistentă socială, care vrea să plece după ce întâmplate.

„Cred că o să plec pentru că nu știu cum vor decurge lucrurile mai departe. Nu știu cum vom fi urmăriți, cum ne va fi apreciată munca. Dacă nu ne va căuta nod în papură... Asta mă doare foarte mult, pentru că parcă este democrație, parcă ai dreptul să-ți expui părerea. Nu a spus ceva ieșit din comun, a spus lucruri pe care le auzim în birou zi de zi. Lumea se plânge pe cutare, pe cutare”, a declarat Tamara Ioniță, cealaltă asistentă socială din satul Sireți.

Jurnal TV a mers la Consiliul Raional ca să afle detalii. Acolo jurnaliștii l-au întâlnit pe Pavel Filip, care făcea agitație electorală în timpul orelor de muncă. Auditoriul său era din mai multe instituții bugetare.

La sfărșit de adunare, premierul, înconjurat de paznici, a urcat în biroul președintelui raionului Strășeni, Mihai Popa, care este și el membru al Partidului Democrat. La un moment dat, a văzut echipa de filmare a Jurnal TV.

Întrebat de ce face campanie electorală în timpul orelor de muncă, Filip n-a răspuns. Iar întrebat despre demiterea asistentei sociale care a fost demisă după ce l-a luat la întrebări, premierul a spus că nu știe cine este doamna.

La rândul său, președintele raionului Strășeni, Mihail Popa, a acuzat Jurnal TV că „tulbură liniștea în RM”.

Întrebat despre cazul Anei Pruteanu, care îl acuză că a dar ordin să fie concediată, Popa a răspuns: „Eu vă acuz pe dumneavostră cu sunteți cei care tulburați toată situația și liniștea din Moldova”.

Iar la întrebarea de ce se face agitație electorală la Consiliul Raional, Mihail Popa a declarat că sediul Consiliului este o instituție publică și dus a fost.

Un răspuns clar nu au dat nici reprezentanții Direcției Asistență Socială și Protecția Familie din raionul Strășeni.

Acum, Ana Pruteanu spune că va merge să caute dreptate în instanța de judecată.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: