09:32:47 29.03.2024
Stiri

România include în bugetul de stat pentru 2019 fonduri necesare pentru Autostrada Unirii

Știri 05.02.2019 10:19 Vizualizări1984 Autor: Ziarul National
România include în bugetul de stat pentru 2019 fonduri necesare pentru Autostrada Unirii


Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din România a transmis către Ministerul Transporturilor (MT) textul propus pentru a fi inclus ca articol distinct în Legea Bugetului pentru anul 2019, în vederea asigurării fondurilor necesare pentru Autostrada Unirii (A8), tronsonul Târgu Mureş-Târgu Neamţ.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - CNAIR a transmis către Ministerul Transporturilor textul propus pentru a fi inclus ca articol distinct în Legea Bugetului de Stat pentru anul 2019, în vederea asigurării bugetului pe anul 2019 aferent elaborării documentaţiilor tehnico - economice pentru obiectul de investiţie Autostrada Unirii - tronsonul Târgu Mureş - Târgu Neamţ, care este repartizat astfel: credite de angajament 2019: 37 380 mii lei şi credite bugetare 2019: 9 309 mii lei", se arată în documentul publicat pe site-ul MT.

În prezent, CNAIR SA a finalizat documentaţia de atribuire aferentă licitării contractului de servicii privind completarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş - Târgu Neamţ. Aceasta a fost transmisă către ANAP în vederea analizării şi validării, urmând publicarea anunţului de participare.

Asociaţiile civice care militează pentru construcţia autostrăzii A8 Iaşi - Târgu Mureş au solicitat preşedintelui Iohannis, la finele anului trecut, declararea acesteia drept „obiectiv de interes strategic naţional".

Reprezentanţii asociaţiilor „Împreună pentru A8", „Pro Infrastructură", „Moldova vrea autostradă" au cerut, prin intermediul unei scrisori adresate preşedintelui României, Klaus Iohannis în data de 19 decembrie 2018, să fie analizată în şedinţa CSAT „cuprinderea în bugetul pe 2019 a sumelor necesare realizării studiilor de fezabilitate, la acest obiectiv de investiţii".

Recent, deputatul PSD Silviu Macovei a susţinut recent că nu va vota proiectul de buget pentru anul 2019 dacă nu sunt prevăzuţi bani pentru Autostrada A8, Iaşi -Târgu Mureş, sau Autostrada Unirii, cum mai este cunoscută.

„Am văzut proiectul de buget şi reacţiile stârnite de acesta, mai ales în privinţa autostrăzii A8 cerută imperios de locuitorii regiunii nord-est. Acum sunt reacţii emoţionale, la cald. Îndemn la calm fiindcă acesta este doar proiectul de buget propus spre dezbatere publică. Pe lângă faptul că avem o lege de finanţare şi construire a autostrăzii, am asistat personal la discuţiile cu conducerea partidului când am fost asiguraţi ferm că vor fi fonduri în acest an pentru autostrada Iaşi -Târgu Mureş", a declarat deputatul Silviu Macovei, într-un comunicat remis Agerpres.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md