image
Sursa foto: Getty Images

Detalii de ultimă oră despre starea lui Lionel Messi: Ce șanse are să joace în El Clasico

Lionel Messi s-a accidentat în meciul cu Valencia și șansele ca starul Barcelonei să evolueze în Clasico de miercuri sunt destul de mici. Argentinianul a mers în această dimineață la clinica Barcelonei pentru a face mai multe investigații.

Presa iberică scrie că Lionel Messi a simțit dureri și ieri, în prima zi de după meciul cu Valencia, iar doctorii i-au făcut o vizită la domiciliu. Ținând cont că sezonul este lung și Barcelona luptă pe mai multe fronturi, Valverde ar fi înclinat să nu-l folosească în turul cu Real Madrid din semifinalele Cupei Spaniei. Clar este însă că antrenorul va lua o decizie abia după ce va discuta cu Lionel Messi pe această temă.

Starul argentinian a suferit o contractură la coapsa dreaptă în timpul meciului cu Valencia, de pe Camp Nou, încheiat la egalitate, 2-2. În minutul 70, Messi s-a ciocnit de Lattore, fundașul stânga al "liliecilor", și a ieșit după câteva secunde la marginea terenului pentru a primi îngrijiri medicale. Sud-americanul a revenit pe gazon câteva minute mai târziu și a terminat partida, fără a mai străluci însă după acel moment.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: