Războiul Rece continuă? SUA se retrag din tratatul cu Rusia, care a eliminat toate rachetele cu rază medie de acțiune

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a anunţat vineri că Statele Unite se retrag din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF) încheiat cu Rusia în 1987, una dintre piesele centrale ale controlului armamentului după Războiul Rece, relatează The Associated Press. Retragerea americană era așteptată de mai multe luni.

Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan semnând, în 1987, la Casa Albă, Tratatul despre limitarea rachetelor cu rază medie de acțiune

Ea are loc în urma unui diferend care durează de ani de zile – nesoluționat – cu privire la respectarea de către Rusia a acestui document, care interzice o întreagă clasă de rachete de croazieră terestre, cu o rază de acțiune între 500 și 5.500 de kilometri.

Rusia respinge aceste acuzații cu privire la încălcarea tratatului.

Statele Unite își vor suspenda obligațiile prevăzute de Tratatul INF astăzi, a anunțat șeful diplomației americane. Or, dacă Rusia nu revine la respectarea tratatului, acesta „se va încheia”.

Mike Pompeo

Oficiali americani și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea că China, care nu face parte din Tratatul INF, dezvoltă numeroase rachete nucleare în Asia, pe care Statele Unite nule pot contracara, din cauza obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin acest document.

Acest tratat americano-rus se află în centrul controlului armamentului superputerilor după Războiul Rece, iar renunţarea la el ar lansa o nouă cursă a înarmării nucleare, avertizează unii analişti.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.