Comercializau arme și muniții: O persoană, reținută, iar alte două sunt date în căutare

O persoană a fost reținută, iar alte două sunt anunțate în căutare, pe marginea unei cauze penale pornite pe faptul păstrării ilegale, comercializării de arme și muniții de către membrii unei organizații criminale.

Foto: UNIMEDIA

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofițerii de investigații ai INI a MAI, la 30 ianuarie 2019, a desfășurat cinci percheziții pe acest caz.

Astfel, în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații procurorii PCCOCS și ofițerii INI au stabilit că, în perioada 2017 - 2018, membrii unei grupări criminale ilegal au obținut arme și muniții pe care intenționau să le comercializeze.

Activitatea infracțională a membrilor grupării a fost investigată aproximativ un an de zile prin intermediul măsurilor speciale de investigații ca documentarea cu ajutorul mijloacelor tehnice speciale, urmărirea vizuală, investigația sub acoperire, inclusiv fiind documentat inclusiv și momentul comercializării ilegale a unor arme.

Toate trei persoane sunt bănuite de procurarea, păstrarea, comercializarea ilegală a armelor și munițiilor, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de până la 7 ani.


Pub