Turiștii au observat, joi, bucăți uriașe de gheață care pluteau la baza cascadei. Cât despre Niagara în sine, aceasta a înghețat, parțial, pe verticală. Imaginile sunt spectaculoase, mai ales că apa continuă că curgă sub stratul gros de gheață și zăpadă.
În plus, valuri imense de abur se ridică în atmosferă, creând impresia că apa Niagarei fierbe. Se întâmplă pentru că temperatura apei este mai ridicată decât cea atmosferică. Fenomenul poate fi observat și la noi în țară și a fost surprins în anii trecuți, mai ales pe Dunăre.
Potrivit autorităților americane care se ocupă de administrarea cascadei, aceasta îngheață în fiecare an, însă stratul de gheață și cât de mult se extinde acesta depinde de temperaturi, care la mijlocul acestei săptămâni au fost neobișnuit de scăzute.
Vortexul polar a ucis deja cel puțin 21 de oameni, zeci de milioane de americani fiind afectați de temperaturile extreme, mai scăzute decât la Arctic.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!