(video) „DNA-ul trebuie să treacă Prutul și să facă dreptate în țară”: Directorul Liceului „Gheorghe Asachi” din capitală, Boris Volosatîi, s-a lansat în campania electorală

Borin Volosatîi, candidat pe circumscripția nr.33, s-a lansat astăzi în campania electorală. În acest sens, directorul Liceului „Gheorghe Asachi” a ținut să prezinte alegătorilor programul său unionist.

„Participarea mea în calitate de candidat la alegerile parlamentare este determinată de faptul că am fost și rămân un adept fidel al opțiunii politice unioniste, un părtaș consecvent al Unirii. Am pledat pentru unificarea forțelor unioniste, dar din păcate am văzut că lucrurile n-au reușit până la începutul campaniei. Astfel, am decis să mă înscriu în calitate de candidat idependent pe una din circumscripții pentru a promova în Legislativul moldovenesc un mesaj unionist.

Unirea este unica cale reală de a asigura oamenilor noștri o viață decentă, iar copiii cu un viitor. Voi veni în Parlament cu inițiativa de a crea o Comisie mixtă a Republicii Moldova și României pentru elaborarea textului tratatului interstatal de fraternitate și relații speciale. Acesta ar însemna începerea procesului de Reunificare.

Voi iniția un proiect de dezvoltare a localităților din circumscripția nr.33. Ca fost consilier municipal, cunosc toate probelemele suburbiilor.

Știu că sunteți de-acord cu mine că DNA-ul trebuie să treacă Prutul și să facă dreptate în țară. Atunci se va face regulă în țară”, a menționat Boris Volosatîi.

Amintim că la data de 29 ianuarie Borin Volosatîi a fost înregistrat pe circumscripția nr.33 drept candidat la alegerile parlamentare.

De menționat faptul că în circusmcripția nr.33 ar putea concura Andrei Năstase din partea blocului ACUM, democratul Constantin Țuțu, socialistul Vladimir Roșca, Ion Duca (Partidul Nostru), Bivol Ion (ȘOR) Călin Vieru, Andrei Nastas și Boris Volosatîi.


Pub