O nouă anomalie a vremii din SUA. Temperaturile cresc cu 24 de grade Celsius în decurs de o zi

Gerul extrem din Chicago a supraaglomerat spitalele, care fac eforturi pentru a trata toate cele peste 50 de cazuri de hipotermie sau degerături care au ajuns în ultimele zile la urgențe, printre care se numără și oameni în pericol să își piardă membrele.

Foto: Getty

Jumătate dintre cei ajunși la urgențe sunt oameni ai străzii, în timp ce alții au slujbe care presupun că trebuie să petreacă mult timp afară, scrie CNN.

În condiții de frig extrem, așa cum a fost cel adus în vestul mijlociu al SUA de vortexul polar, degerăturile pot apărea și în decurs de 3 până la 10 minute, spun medicii. „Este o situație îngrozitoare. Am văzut oameni cu răni înfiorătoare la mâini și picioare”, spune medicul Stathis Poulakidas, de la un spital din Chicago.

Temperaturile vor reveni la normal în acest weekend, spun meteorologii, ceea ce ar putea aduce alte probleme însă. Efectul „yo-yo” al diferențelor de temperatură poate provoca un alt șoc termic populației. De exemplu, în Chicago, temperaturile vor crește și cu 24 de grade, de la o zi la alta. Iar în Atlanta, temperaturile vor crește cu până la 20 de grade Celsius până duminică.

Cascada Niagara a înghețat

Gerul extrem a făcut ca apele Cascadei Niagara să înghețe. La baza cascadei pot fi observate bucăți uriașe de gheață, în timp ce o parte din cascadă este în continuare înghețată pe verticală.

În plus, valuri imense de abur se ridică în atmosferă, creând impresia că apa Niagarei fierbe. Se întâmplă pentru că temperatura apei este mai ridicată decât cea atmosferică.

Potrivit autorităților americane care se ocupă de administrarea cascadei, aceasta îngheață în fiecare an, însă stratul de gheață și cât de mult se extinde acesta depinde de temperaturi, care la mijlocul acestei săptămâni au fost neobișnuit de scăzute.

Cel puțin 21 de oameni au murit din cauza gerului extrem

21 de oameni au murit în SUA din cauza frigului adus de vortexul polar. Zeci de persoane au ajuns la spital, suferind de hipotermie sau degerături, mii de zboruri au fost anulate, iar cursurile la școli, grădinițe și facultăți au fost suspendate până când va trece valul de ger.

Patru bărbați au fost găsiți înghețați în apropierea locuinței lor din Illinois, Wisconsin și Michigan, șase persoane au murit în accidente rutiere în Iowa, iar o femeie a fost găsită moartă în apartamentul său din Milwaukee, după ce termostatul s-a stricat, iar femeia a înghețat de frig.


Pub