(video) Igor Dodon a revenit în Moldova: Cu ce rezultate s-a întors acasă șeful statului

Aflat într-o vizită la Moscova, șeful statului Igor Dodon a revenit astăzi în Republica Moldova. În acest sens, președintele țării a susținut o conferință de presă privind rezultatele sale în Federația Rusă, chiar la Aeroport.

„Am avut mai multe întrevederi cu mai mulți reprezentanți ai Federației Ruse. Scopul de bază a fost verificarea agendei relațiilor bilaterale și găsirea soluției pentru tranzitul de mărfuri moldovenești pe piața Federației Ruse. Astfel, începând cu ziua de 31 ianuarie, toate mărfurile produse în RM, care vor tranzita Ucraina vor fi acceptate în Rusia.

De asemenea, am discutat cu Vladimir Putin despre livrarea primei partide de tehnică pentru municipalitățile din RM. Primele 12 camioane trebuie să ajungă, cel mai probabil, săptămâna viitoare”, a spus Igor Dodon.

De menționat că după opt ore de reținere, Igor Dodon ar fi ajuns acasă din Federația Rusă cu un avion GazpromAvia, care a aterizat pentru prima oară la Chișinău.


Pub