(video) Captură de 450 kg de hașiș: 17 persoane, printre care un polițist din Ialoveni și un fost angajat ai Poliției de Frontieră, reținute

Un grup criminal organizat specializat în contrabandă cu droguri, în special de tip hașiș, a fost destructurat. Membrii grupului transportau droguri din Spania spre Federația Rusă. Astfel. 17 persoane, dintre care șapte cetățeni ai R. Moldova, au fost reținute.

Operațiunea de reținere a demarat la data de 19 ianuarie curent, iar până la moment pe teritoriul Republicii Moldova au fost reținute șapte persoane, printre care liderul și membrii activi ai grupării. Liderul grupării, s-a dovedit a fi un moldovean de 30 de ani, fost angajat al poliției de frontieră. Acesta a creat un grup criminal organizat și o schemă prin care transporta drogurile din țara de origine spre țările de consum pentru ulterioara realizare.

Printre cei reținuți este și un actual angajat al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, în vârstă de 28 ani, care a activat în calitate de curier în transportarea drogurilor, precum și racola persoane pentru această activitate.

Investigațiile în privința grupului au început în luna septembrie 2016. Poliția dispunea de informație referitor la tranzitul prin Republica Moldova a unei cantități de Hașiș depozitată în rezervorul unui automobil, însă din anumite motive această tranzacție nu a fost finalizată de către infractori. Drogurile au ajuns în România, iar ca urmare a schimbului de informații și a datelor furnizate autorităților competente din România, în localitatea Huși, în curtea unui bloc locativ a fost depistat un automobil de model „Dacia Logan”, înmatriculat în România, în interiorul căruia au fost depistate și ridicate 30 kg de hașiș.

În cadrul investigației au fost identificate mai multe trasee de deplasare și transportare a drogurilor, toate acestea ocoleau teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, au fost implicați în investigație polițiști din alte țări, iar ca urmare a schimbului de informații, în perioade diferite ale investigației, au fost reținute alte 10 persoane și confiscate peste 450 kg de hașiș, și anume:

Federația Rusă, 8 martie 2017, în apropiere de or. Moscova au fost reținuți trei bărbați de 25, 31 și 35 de ani, doi dintre ei ucraineni, iar ca urmare a perchezițiilor au fost depistate peste 200 kg de Hașiș.

Belarus, 15 iunie 2017, în regiunea Grodno au fost reținute două persoane de origine belarusă, de 31 și 46 de ani, care transportau o cantitate de 40 kg de hașiș în instalația de gaz a automobilului.

Federația Rusă, 17 iulie2017, în or. Moscova au fost reținute 2 persoane, unul cetățean al Uzbekistanului în vârstă de 35 ani și un cetățean al Federației Ruse de 46 ani, care erau responsabili de realizarea drogurilor primite de la membrii grupării pe teritoriul Federației Ruse, fiind depistate în cadrul perchezițiilor 10 kg de hașiș.

Ucraina, 2 septembrie 2017, la traversarea hotarului dintre Polonia și Ucraina, a fost stopat un evacuator, care transporta un automobil în stare avariată, însoțit de un cetățean al RM, cu vârsta de 32 ani, ca urmare a verificării automobilului accidentat, în locuri special amenajate ca ascunzișuri au fost depistate 60 kg de hașiș.

Ucraina, în luna noiembrie 2017, la traversarea hotarului dintre Polonia și Ucraina, a fost stopat un microbuz care transporta colete din Italia, însoțit de un cetățean al Ucrainei, cu vârsta de 40 ani, ca urmare a verificării automobilului, în loc special amenajat ca ascunziș au fost depistate 40kg de hașiș.

Spania, 24 februarie 2018, în regiunea Vinaros, a fost stopat automobilul de model Mercedes, înmatriculat în RM, la volanul căruia se afla cetățean al RM, cu vârsta de 28 ani, aflat în concediu pentru îngrijirea copilului, angajat al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, iar în urma percheziției petrecute în automobil au fost depistate și ridicate 40 kg de hașiș.

Astfel, până la moment, ca urmare a documetării grupării criminale conduse de către fostul angajat al poliției de frontieră au fost reținute 17 persoane, fiind sechestrate peste 450 kg de hașiș.

Pe acest caz urmează să fie reținute și alte persoane ce activau în calitate de transportatori și realizatori ai drogurilor, membri activi ai grupării criminale organizate.

Șapte persoane reținute în Republica Moldova au statut de învinuit, șase din ei au primit mandat de arest pe un termen de 30 de zile și unul pe un termen de 20 de zile. Din cei reținuți pe teritoriul altor state, trei persoane au fost condamnate la privațiune de libertate pe un termen de 15, 17 și 6 ani.

Dacă vor fi găsiți vinovați persoanele reținute riscă o pedeapsă de la 7 la 15 ani privațiune de libertate.


Pub