Accident în raionul Cimişlia
Social 31 ianuarie 2019, 20:03 | 2513

Un camion încărcat cu grâu s-a ciocnit în această dimineaţă cu un microbuz, după ce intrase pe contrasens. Accidentul s-a produs în raionul Cimişlia, în condiţii de ceaţă. În urma impactului, o femeie a suferit mai multe răni. Amănunte aflaţi în cele ce urmează.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectorului General al Poliţiei, Mariana Bețivu, la volanul camionului era un bărbat de 36 de ani, care se îndrepta spre municipiul Comrat. El ar fi efectuat o depășire neregulamentară într-un loc interzis şi în condiții de ceață când s-a produs impactul cu microbuzul. Cel de-al doilea vehicul era condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani. În urma coliziunii, o pasageră a microbuzului s-a ales cu mai multe răni. Cazul este investigat în continuare de poliţie.

Iar un tânăr de 29 de ani, care a urcat la volan deşi era beat criță, a accidentat grav o mașină parcată pe strada Tudor Vladimirescu din capitală, dar și propriul autoturism. Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei cinci.

Acum, tânărul riscă șase puncte de penalizare și o amendă de 1.500 de lei, iar pentru că a urcat în stare de ebrietate la volan, i-a fost ridicat permisul de conducere și urmează să fie pornită o cauză penală. În ultimele 72 de ore, Direcţia de Poliţie Chişinău a înregistrat 154 de accidente rutiere soldate cu cinci răniți.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie