‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 16 aprilie, 2024
29.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFloarea Soarelui SA va construi anul acesta un nou complex de elevatoare la Bălți

Floarea Soarelui SA va construi anul acesta un nou complex de elevatoare la Bălți

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

În anul 2019, Floarea Soarelui SA va construi un nou complex de elevatoare pentru a dubla capacitatea de depozitare unică a seminţelor de floarea soarelui. Declaraţia a fost făcută de directorul general al companiei Stella Ostroveţcaia pentru publicaţia „Ekonomiceskoe Obozrenie – Logos-Press”, informează Infomarket.

În material se menționează că, anul 2018 a fost unul de cotitură pentru cea mai mare fabrică de ulei și grăsimi din Moldova. A fost finalizată prima etapă a proiectului de modernizare profundă a întreprinderii, care a implicat reconstrucția secției pregătitoare și construirea unei noi stații de extracție.

În cadrul modernizării fabricii la această etapă, grupul Trans Oil a investit deja 10 milioane de euro. Obiectivul economic al acestui proiect constă în creșterea volumelor de producție cu aproximativ 30% – de la 800 la 1200 tone de ulei pe zi și creșterea eficienței întreprinderii. Scopul comercial – îmbunătățirea calității uleiului, care va contribui la creșterea competitivității. Obiectivul de mediu – reducerea impactului proceselor de producție asupra mediului.

Proiectul de modernizare a fost realizat în parteneriat cu cel mai important producător mondial de utilaje pentru industria uleiului și grăsimilor – compania Europa Crown Ltd (Marea Britanie). Potrivit Stellei Ostroveţcaia, următoarea etapă în dezvoltarea întreprinderii va fi construirea unui nou complex de elevatoare. Datorită acestui fapt, capacitatea de depozitare unică va crește de la actualul 35 de mii de tone de seminţe de floarea soarelui la 70 de mii de tone. Proiectul urmează să fie finalizat în octombrie-noiembrie 2019.

Totodată, Stella Ostroveţcaia, a menționat că acum există toate motivele să se declare că Floarea Soarelui este în prezent una dintre cele mai eficiente întreprinderi de prelucrare a culturilor oleaginoase din regiunea Mării Negre.

Amintim că, fabrica Floarea Soarelui din Bălți face parte din grupul Trans Oil și este cel mai mare producător de ulei de floarea soarelui de înaltă calitate din Moldova. Compania are mai mult de 450 de angajați. Fabrica Floarea Soarelui are o bază materială și tehnică puternică, care include o fabrică, un laborator certificat de evaluare a calității materiilor prime, elevator, 83 de puncte de recoltare, o bază de transport auto care permite furnizarea de servicii de transport și logistică producătorilor agricoli. Fabrica Floarea Soarelui deţine certificat de standard internațional de calitate în domeniul siguranței produselor alimentare ISO 22000 și este, de asemenea, membru al Asociației Internaționale a Uleiurilor de Floarea Soarelui (ISOA).

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›