(foto) Trei candidați la funcția de deputat nu se vor putea afișa public alături de soții: Sunt cetățence ale altor state

„Dura lex, sed lex - legea e dură, dar aceasta este legea”, spune un proverb latin care se aplică și în cazul noului Cod Electoral. Mai exact este vorba de punctul 3 al articolului 52 care menționează că „se interzice concurenților electorali să implice sub orice formă persoanele care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova în acțiunile de agitație electorală”.

Foto: Facebook

Deși la prima vedere nu pare nimic ieșit din comun, se pare că pretendenții și pretenentele la funcția deputat care au soții și soți cetețeni ai altor state nu se vor putea afișa în campania electorală alături de aceștia. Deși legea scrie expres că este interzisă afișarea candidaților lângă cetățeni de altă naționalitate, apare totuși întrebarea cum trebuie să procedeze candidații ai căror soți sau soții, sau alți membri ai familiei, dețin o altă cetățenie decât cea moldovenească.

L-am întrebat pe secretarul Comisiei Electorale Centrale cum va răspunde CEC în cazul în care un concurent electoral ar depune o sesizare în acest sens, precum că un candidat sau candidată la funcția de deputat s-a afișat în cadrul campaniei electorale alături de soția sau soțul care e cetățean al altui stat și e persoană publică.

„Să așteptăm o astfel de sesizare la CEC și atunci o să vedem cum va răspunde Comisia Electorală Centrală”, ne-a răspuns reprezentantul organului electoral.

Cel puțin soțiile a trei candidați la funcția de deputat sunt cetățence ale altor țări.

Dumitru Alaiba, candidatul ACUM la funcția de deputat, în circumscripția nr. 51, SUA și Canada, este căsătorit cu o cetățeancă a Estoniei. Marian Männi este jurnalistă de investigație, iar în anul 2016 a primit premiul național în Estonia pentru cea mai bună investigație jurnalistică a anului. Cei doi soți au împreună un copil. Astăzi, Dumitru Alaiba a publicat o fotografie în care a ascuns fața fiului și a soției sale și a criticat legislația, aducând un exemplu dintr-o altă campanie electorală, care îl vizează pe șeful statului, Igor Dodon.

„Am o familie frumoasă și suntem foarte puternici împreună. Familia mea mă face un om mai bun și da, mai integru. Nu vi-i pot arăta pentru că nu este #ConformLegislației. Ambii sunt cetățeni ai Estoniei. Cândva, Igor Dodon a apărut cu Putin pe billboarduri în alegeri și a luat un scor bun. Actualul parlament, în loc să investigheze din ce bani și-a făcut campanie și care este proveniența lor, a interzis prin lege tuturor concurenților electorali să apară lângă cetățeni străini. Și a spus că a rezolvat problema. Este un exemplu clasic despre cum nu trebuie făcute legi., a scris Alaiba, făcând referire la faptul că deși în presă a apărut o investigație care arată că campania șefului statului a fost finanțată din bani străini, măsuri în acest sens nu s-au luat.

Întrebat dacă crede că CEC ar putea sancționa candidați care se afișează alături de soțiile cetățene al altor state, Dumitru Alaiba ne-a răspuns: „Eu nu cred că CEC este un arbitru independent în aceste alegeri, motiv din care va trebui să câștigăm în pofida acțiunilor și deciziilor CEC”.

Dumitru Alaiba / Sursa:Facebook

Și soția lui Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, este cetățeană stăină. Sara (Jasmin) Șor este originară din Federația Rusă și deține cetățenia acestui stat. Aceasta este interpretă și persoană publică atât în Rusia, cât și în Republica Moldova, cunoscută pentru activitatea sa artistică. Ilan Șor și Jasmin sunt căsătoriți de 7 ani și au împreună doi copii. Potrivit legislației, nici candidatul din circumscripția nr. 18, Orhei, Ilan Șor, nu are voie să se afișeze alături de soția sa.

Ilan Șor / Sursa:Facebook

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, este candidatul Partidului Democrat din Moldova pe circumscripția națională la alegerile parlamentare. Candu este căsătorit de 10 ani cu Zuzana Stastna, cetățeancă a Republicii Cehe. Soții Candu-Stastna au împreună trei copii.

Andrian Candu / Sursa:Facebook

Atât timp cât nu există un răspuns din partea Comisiei Electorale Centrale privind acest subiect, candidații, deocamdată, se abțin să se afișeze alături de soțiile lor.

Alegerile parlamentare vor avea loc la data de 24 februarie 2019 și se vor desfășura în baza sistemului mixt care presupune că 51 de deputați vor fi aleși din circumscripții electorale uninominale, iar 50, în baza listelor de partid.


Pub