Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Un jurnalist armean a murit…

Un jurnalist armean a murit în închisoare, după 52 de zile de greva foamei

Material de pe Meydan TV

Jurnalistul armean Mher Yeghiazaryan, responsabil pentru site-ul de știri Haynews.am, a încetat din viață la 28 ianuarie, curent, în închisoarea Nubarashen din Erevan, după ce timp de 52 de zile a ținut greva foamei. Yeghiazaryan, a fost și vicepreședinte al partidului politic „Vulturii Armeni: Armenia Unită”.

Mher Yeghiazaryan a fost reținut de colaboratorii Serviciului de Securitate Națională, iar apoi arestat, în luna decembrie 2018, fiind acuzat de fraudă și extorcare de bani de la armată. La o zi după ce a fost arestat, pe 5 decembrie, Yeghiazaryan a anunțat greva foamei.

La 21 decembrie, cauza penală inetntată pe numele jurnalistului a fost trimisă Comitetului de Investigații pentru a continua ancheta.

Raportul Comitetului de Investigare Armean arată că pe 17 ianuarie 2019, Yeghiazaryan a oprit greva foamei și s-a aflat sub supravegherea medicilor. Aproape zece zile după greva foamei, starea de sănătate a lui Yeghiazaryan s-a înrăutățit brusc, iar medicii serviciului de salvare ajunși la fața locului au constatat decesul. Expertiza medico-legală a arătat că motivul decesului ar fi fost un infarct miocardic, se spune în raport.