Cadrele didactice cu funcții de conducere vor primi compensația anuală de 2000 de lei

Cadrele didactice cu funcții de conducere vor primi compensația anuală de 2000 de lei, iar mecanismul de acordare a acesteia va fi simplificat.

Astfel, 6300 de cadre didactice cu funcții de conducere vor primi compensația financiară de 2000 de lei anual, începând cu 2019.

Inițial, aceasta era acordată doar pedagogilor și educatorilor.

Totodată, mecanismul de acordare a compensațiilor bănești anuale va fi simplificat. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv.

Conform noilor prevederi, pentru eliminarea procedurilor birocratice, va fi exclusă obligativitatea de prezentare a documentelor care confirmă achiziționarea bunurilor respective.

Compensațiile bănești vor putea fi folosite pentru procurarea materialelor didactice, a tehnicii de calcul, dar și a produselor software, necesare pentru desfășurarea activităților de instruire în regim on-line.

Pentru implementarea proiectului sunt necesare circa 12,6 milioane de lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.