Identici la chip, identici și la „nărav”! Doi frați gemeni originari din Ocnița, reținuți pentru jaf

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi frați gemeni, în vârstă de 23 de ani, originari din raionul Ocnița, au fost reținuți de ofițerii de investigații ai grupei contracarare jafurilor a sectorului Buiucani din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, fiind bănuiți de comiterea unui jaf. Anterior aceștia au fost judecați pentru infracțiuni similare.

Incidentul a avut loc în luna decembrie, în timp ce victima, o femeie de 35 ani se întorcea acasă, la intersecția str. P. Ciaikovski cu E. Coca. Cei doi  i-au sustras în mod deschis victimei geanta în care se aflau mijloace bănești în sumă de 800 lei și alte bunuri materiale, prejudiciul cauzat fiind în sumă de 950 de lei.

Totodată, în urma documentării și stabilirii circumstanțelor forțele de ordine au constatat că indivizii au fost anunțați în căutare de Inspectoratul de Poliție Ciocana, pentru comiterea unui act de huliganism. În cadrul acțiunilor procesual-penale aceștia și-au recunoscut vinovăția.

Suspecții sunt cercetați penal pentru infracțiunea de jaf, care conform legislației se pedepsește cu închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 42.500 lei la 67.500 lei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...