miercuri, 27 martie, 2024
11.2 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeVadalex Agro: Numărul fermierilor care cultivă hibrizi high-oleici de floarea soarelui este în creștere

Vadalex Agro: Numărul fermierilor care cultivă hibrizi high-oleici de floarea soarelui este în creștere

Recomandate

Floarea soarelui este cea mai importantă cultură oleaginoasă cultivată în țara noastră. Alegerea corectă a hibrizilor și aplicarea tehnologiilor moderne sunt printre factorii care asigură o recoltă înaltă și de calitate, care până la urmă, înseamnă și un profit bun pentru fiecare fermier.

În ultima perioadă, cultivarea florii soarelui High Oleic ia amploare, iar Republica Moldova tinde să-și mărească suprafețele cu această cultură. În acest context, compania Vadalex Agro a organizat, recent, un seminar în cadrul căruia a ținut să explice principalele avantaje pe care le poate avea, în primul rând producătorul agricol, procesatorii și nu în ultimul rând, consumatorii finali.

Astfel că, mai mult de 80 de fermieri din diferite raioane ale republicii au discutat despre condițiile de cultivarea a hibrizilor High oleici, tehnologia, dar și prețul de achiziție a acestei culturi.

Alexandru Anghelcev, vicedirectorul companiei Vadalex Agro a remarcat că scopul principal al seminarului, organizat în parteneriat cu compania Syngenta Agro și Prutul SA, a fost de a informa producătorii despre noile tehnologii de cultivare a florii soarelui, dar și despre potențialul hibrizilor High Oleici.

„În urma aplicării noilor tehnologii fermierii vor avea o cultură rentabilă, care le va oferi posibilitatea să înregistreze profituri pe măsură. Tehnologia High Oleic a apărut pe piața noastră cu circa 3 ani în urmă. Compania Vadalex Agro promovează această tehnologie în rândul clienților, astfel că, în anul 2018 am înregistrat rezultate destul de îmbucurătoare. Fermierii care au cultivat floarea soarelui High Oleic au obținut o recoltă destul de bună și prețul de comercializare a fost diferit de cel oferit pentru hibrizii clasici. Astfel că, floarea soarelui High Oleic s-a vândut cu circa 60-70 de dolari per tonă, ceea ce este evident mai mult decât prețul oferit pentru floarea clasică. În acest context, pentru anul 2019 se discută despre un preț minim cu 30 de dolari/tona mai mult decât pentru hibrizii clasici. Iată de ce eficiența economică a hibrizilor High Oleici este garantată. Ne-am dori ca această tehnologie să fie aplicată de cât mai mulți fermieri. Seminarul organizat a adunat cele 3 componente principale ale lanțului de producere. Am prezentat cele mai importante aspecte, deja decizia finală ramâne după fermier”, a menționat Alexandru Anghelcev.

Segmentul de cultivare a florii High Oleic este o noutate pentru Republica Moldova, comparativ cu alte țări care se pot mândri cu rezultate remarcabile. Oleg Cojocaru, director vânzări al companiei Syngenta Agro, a atras atenția fermierilor asupra unor aspecte legate de tehnologia de cultivare.

„Avem mai mult de 10 ani de parteneriat cu compania Vadalex Agro. Pe parcursul acestei perioade am crescut, am dezvoltat noi segmente de piață. Suntem încrezuți că parteneriatul nostru va avea o continuitate. Țin să remarc că, cultivarea hibrizilor de floarea soarelui High Oleic este foarte importantă pentru fermierii de la noi, iată de ce am decis, alături de partenerii noștri Vadalex Agro, să prezentăm potențialul acestora. Syngenta a investit foarte mult pe acest segment de piață, a adus securitate pe partea de productivitate și calitate, conținut de acid oleic pentru cei doi hibrizi din portofoliu: Talento și SY Experto. La moment, înregistrăm premise pozitive, inclusiv de la procesatorii care și-au manifestat deschiderea pentru a procura materia primă. Cel mai important fapt este că, are de beneficiat în primul rând, fermierul deoarece cu aceleași investiții poate obține mai mult profit la cultura de floarea soarelui și aduce mai multă calitate prin uleiul care se obține. Este îmbucurător faptul că după 4-5 ani de experimente se observă o tendință în creștere a interesului fermierilor față de acești hibrizi”, a mai spus Oleg Cojocaru.

În context, Claudiu Spiridonescu, directorul comercial al companie Prutul SA pentru divizia de agribusiness din România, a specificat că floarea soarelui High Oleic este o cultură care poate să asigure o stabilitate și un profit pe măsură.

„Am dezvoltat un parteneriat cu compania Vadalex Agro cu care lucrăm de mai mult timp. Ne interesează achiziția de materie primă, pentru că Prutul este o fabrică de ulei, care a lansat primul ulei 100% High Oleic. Punem mare accent pe ceea ce înseamnă trend de floarea soarelui High Oleic, pentru că este o tendință, care la nivel internațional, începe să ia amploare. Este important să cunoască toți că uleiul High Oleic este mult mai sănătos decât cel linoleic, are un conținut mult mai mare de Omega 9. Totodată, este un ulei care are un punct de fluidizare foarte înalt și un termen de valabilitate mai mare. O recoltă bogată și profitabilitate înaltă se poate obține, în primul rând, din aplicarea unei tehnologii și aceasta trebuie să fie, de la an la an, mai performantă, de asemenea din cultivarea acelor produse care să-ți aducă valoare adăugată. Pământul nu se poate întinde, nu se poate mări și asta înseamnă că trebuie să cultivăm culturi care să aibă, de la an la an, o productivitate mai înaltă. Vom continua să dezvoltăm acest segment în Republica Moldova”, a explicat Claudiu Spiridonescu.

Producătorii care și-au notat mai multe recomandări ale specialiștilor, au menționat că multe din cele expuse nu le cunoșteau, dar vor experimenta în gospodăriile lor pentru a se convinge de potențialul hibrizilor High Oleic.

Ștefan Țurcanu, inginer-agronom, SRL Percos din satul Batâr, raionul Cimișlia, a recunoscut că avantajele prezentate în cadrul seminarului l-au convins și începând cu acest an, va experimenta și va cultiva hibrizi de floarea soarelui High Oleic.

„Tema discutată în cadrul seminarului a fost utilă, mai ales că am avut posibiltatea să adresăm întrebările care ne preocupă și să auzim răspunsul specialiștilor în domeniu. Am aflat mai multe aspecte despre tehnologia High Oleic, care este una noua pe piața din Republica Moldova. Segmentul cel mai atractiv rămâne prețul oferit pentru floarea soarelui High Oleic. Astfel că, planificăm să experimentăm în anul curent și vom semăna, pe o suprafață de 160 de hectare, floarea soarelui High Oleic. Desigur, vom procura hibrizii de la Syngenta pentru că oferta prezentată a fost destul de atractivă. Vom semăna aceste 160 de hectare pentru că această suprafață o putem izola aproximativ 300 de metri de alte suprafețe, așa cum au fost și recomandările specialiștilor. Pe viitor planificăm să mărim suprafața, dacă rezultatele vor fi cele prognozate. Principalele aspecte care mi-au atras atenția sunt calitatea uleiului, recoltele și prețul competitiv. Compania Prutul din România promite un preț de 30 de dolari per tonă la hibrizii High Oleici, care în condițiile actuale de piață reprezintă un preț destul de bun”, a spus fermierul.

Igor Tcaci, administratorul SRL Hiliuțanu din satul Hiliuț, raionul Râșcani, a constatat că, fermierii trebuie să accepte și să aplice noi tehnologii pentru a se putea menține și a putea fi competitivi.

„În anii precedenți vedeam, atunci când procuram semințe că există hibrizi High Oleici, dar nu acordam o atenție deosebită la această caracteristică. În urma informației prezentate în cadrul seminarului am înțeles că trebuie să organizăm o depozitare separată față de ceilalți hibrizi, pentru a putea obține un preț mai bun pentru floarea soarelui. În principiu, tehnologia de cultivare a hibrizilor clasici și cei High Oleici nu diferă cu unele aspecte cum ar fi izolarea cu aproximativ 250-300 m de suprafețele cultivate cu alți hibrizi, fertilizarea solului și nu mai puțin important umiditatea, puritatea semințelor. Consider că cultivarea florii soarelui High Oleic are perspectivă. În ultimii ani, noi agricultorii ne-am obișnuit să ne plângem că nu avem preț, că nu avem calitate, trebuie însă să mergem în pas cu ultimele tehnologii, să adoptăm practicile țărilor vecine. Este nevoie de atras atenția la volume, calitatea recoltei. Intenționez să cultiv în anul curent floarea soarelui High Oleic. Cu Vadalex Agro lucrăm de mulți ani și sunt mulțumit de rezultatele pe care le-am obținut la hibrizii pe care i-am procurat de la ei. Vedem în ei un partener de nădejde. Până la urmă suntem toți într-o luntre”, a conchis Igor Tcaci.

Tudor Burduja, agronom-șef al întreprinderii Bio-Alianța din orășelul Ghindești, raionul Florești este unul dintre producătorii care deja de mai mulți ani cultivă floarea soarelui High Oleic, dar spune el că, multe aspecte ce țin de tehnologia de cultivare nu cunoștea.

„În cadrul seminarului am aflat multe lucruri noi. Nu cunoșteam că întârzierea recoltării duce la pierderea conținutului de ulei, dar și influența temperaturilor în perioada de după înflorire, care duc la acumularea de acizi oleici. În întreprinderea noastră cultivăm floarea soarelui de tip High Oleic de 3 ani, pe an ce trece observăm o creștere a cererii pentru acest tip de floare. Un moment îmbucurător este că tehnologia de cultivare a hibrizilor High Oleic nu diferă de cei clasici. Pe viitor, ne-am dori să mărim suprafață cu această cultură, dar suntem limitați pentru că nu avem posibilitatea de a izola cu 250-300 de metri celelalte suprafețe. Din experiență proprie pot să spun că, prețul de comercializare a florii High Oleic este mai mare decât cel oferit la floarea soarelui clasică”, a concluzionat producătorul.

Compania Vadalex Agro promovează cultivarea florii soarelui High Oleice în rândul fermierilor care țin pasul cu tehnologiile moderne și sunt deschiși pentru a experimenta.

Tatiana Caraman
Tatiana Caraman
Staff Editor

Citește și ›

Advertoriale