Lansarea Campaniei Naționale „Să citim împreună!”- 2019

Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” organizează miercuri, 30 ianuarie 2019, ora 13.30, lansarea Campaniei Naţionale de promovare a lecturii „Să citim împreună!”, ediţia 2019, în al cărei cadru vor fi promovate cărțile „Rebela” de Claudia Partole și „Poeme pe trepte încinse” de Ianoș Țurcanu, apărute la editura Prut Internațional.

Foto: Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”

Evenimentul va avea loc la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” (str. Șciusev 65, intrarea din str. Pușkin, scara 1, etajul 2, Sala de evenimente).

Pe lângă protagoniștii campaniei, la eveniment vor participa Arcadie Suceveanu, președinte al Uniunii Scriitorilor, scriitorii Aurelian Silvestru, Iulian Filip, Mihaela Perciun, elevi de la liceele „Ion Creangă”, „Gheorghe Asachi”, „Nicolae Iorga”, cadre didactice, bibliotecari etc.

Campania se va desfăşura pe întreg teritoriul republicii, în perioada ianuarie – decembrie 2019 și va implica copii, adolescenți, precum și adulți (părinți, bunici, cadre didactice, bibliotecari).

Cărțile recomandate au fost editate prin Programul de editare a cărţii naţionale şi sunt repartizate în bibliotecile publice teritoriale din republică prin intermediul oficiului „Rezerva națională de publicații” al Bibliotecii Naționale.

Bibliotecile publice teritoriale, în colaborare cu cele școlare vor organiza pe parcursul anului promovarea şi lectura cărţilor recomandate prin diverse forme de activitate: lecturi publice, lecturi comentate, recitaluri de poezii, întâlniri cu autorii, discuţii, dezbateri, conferinţe, acţiuni teatralizate, concursuri de creaţie inspirate din lectura cărţilor respective etc.

În perioada octombrie – noiembrie 2019 bibliotecile publice raionale (municipale, orăşeneşti) vor organiza activităţi de totalizare la nivel de raion (municipiu, oraş). Cei mai activi cititori vor fi delegaţi la Conferinţa republicană de totalizare, care va avea loc la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”, în decembrie 2019.

Informaţii suplimentare la tel. (022) 00 95 35

(BNC „Ion Creangă”, Secția Dezvoltare în biblioteconomie și știința informării)


Pub